Ion DRĂGUŞANUL

Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul aşezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea aşezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăguşanul. Aşa cum spune autorul, „povestea fiecărei aşezări este extrem de importantă şi constituie pentru noi un patrimoniu obştesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.

BUNEŞTI. Până în 14 martie 1743, jumătate din satul Buneşti aparţinea fostului mare sulger Adam Luca, cel care o cumpărase „de la Savin, ginerele lui Miron Hăjdău”, dar Luca Adam vinde jumătatea aceea de sat, „pentru 450 lei bani gata”, nepotului lui, Constantin Ciudin medelnicer.

Fata lui Constantin Ciudin, Maria, avea să vândă, în 4 decembrie 1766, „jumătatea de sus a satului Buneşti, cu eleşteu, pentru 600 lei bani gata” fratelui tatălui ei, Iuon Ciudin căpitan.

Cealaltă jumătate de sat Buneşti a aparţinut, până în 15 august 1753, lui Constantin Line, care a făcut un schimb de moşii cu Ursachi Davidel, primind în loc o jumătate din satul Conceşti din ţinutul Dorohoiului.

În 15 iunie 1764, partea de sat a lui Davidel aparţinea ginerelui său, Vasile Ciure, care se plâgea de o împresurare răzeşească.

Satul, tăiat în două, în 1775, de graniţa Bucovinei şi a Moldovei, pare să fi existat, odată cu vatra dispărută a Borghineştilor, încă din 1448, dar ca şi Borghineştii, rămâne, mai mereu, „selişte pustie”, în vecinătatea Bosancilor.

Hotarnica Buneştilor s-a făcut în 2 noiembrie 1771, hotarul începând „la vârful dealului numit vizunie, de aici la răsărit, peste curmătură, la Petia, până la drumul mare al Sucevii, de aici la drumul podişoarelor, la deal, spre Nimerceni, peste câmp, peste o curmătură, până la piscul dealului, deasupra lacului raţelor, de aici spre Burghineşti, la dealul zis crucea Armanului, la iazul Buneştilor, la o scursură zisă Rovină, peste pârâul Buneştilor, până la piscul zis vizunie, unde s-a început hotarul”.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Buneştii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „16 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 3 argaţi şi păstori ai lui, 3 ţigani, 5 case pustii şi 4 birnici.

În 1775, satul Buneşti, din Ocolul Moldovenesc, avea 1 popă şi doar 6 familii de ţărani.

Într-o hotarnică a seliştei satului dispărut Bodeni, din 26 septembrie 1783, este menţionat şi satul Buneşti, alături de Nemerceni şi Borghineşti.

Partea Buneştilor din Regatul României avea să aparţină neamului Gorovei, cărturarul Artur Gorovei, prefect al judeţului Suceava (din afara Bucovinei) lăsând multe mărturii despre Buneştii lui. Dintre Bucovineni, doar Ion Grămadă a scris o superbă povestire despre buneşteanul Mihalache Trăsnea, om bogat, dar pe cuvântul căruia „se putea zidi biserică”.

În 28 decembrie 1795, Vasile Ciudin şi jupâneasa Ileana dau jumătate din satul Buneşti, partea de jos, lui Theodorachi Ciure, primind, la schimb, jumătate din satul Tâmpeşti. Ciure va dărui moşia Buneşti, în 2 septembrie 1832, ginerelui său, Costache Stamate, aşa cum promisese la cununia fetei sale, Ecaterina.

În 3 iulie 1855, în baza unui act de cumpărare din 23 iunie 1855, Adalbert Brzorad devine stăpân a moşiei din Buneşti care aparţinuse basarabeanului Constantin cavaler de Stamati.

În 1876, Buneşti făcea parte, împreună cu Litenii lui Bogdan şi Zahareştii, din comuna bisericească Zahareşti. În 1907, exista o biserică în Buneşti, patronată de Iacov Nedei, dar Buneştii încă ţineau de comuna bisericească Liteni[2].

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[3], în 1940, Alexandru Voevidca a cules folclor şi de la Aniţa lui Toader Morari (17 ani în 1908) din Buneşti.