Ion DRĂGUŞANUL

BRĂIEŞTI (I). Satul lui Corlat din valea largă a Moldovei, Brăieştii, beneficiază de atestare documentară din 13 septembrie 1518, când fiul lui Corlat, Toader Corlat, vinde sulgerului Ivan Moţoc, în faţa Divanului lui Ştefăniţă Vodă, „a sa dreaptă ocină şi moşie, după dreptul său uric, din uricul moşului nostru Ştefan Vodă, un loc de moară pe o topliţă, unde a fost piua lui Vlaşin”, pentru 80 de zloţi tătăreşti. Satul Brăieşti s-a numit, îndelungată vreme, Corlăţeale (Corlata fiind un alt sat, al aceluiaşi ctitor), sub acest nume fiind vândută o parte de sat, în 27 februarie 1577, mănăstirii Moldoviţa, pentru 283 zloţi tătăreşti, de către Ionaşco, fiul Anuşcăi, nepotul lui Roman Ilieşescul, „a sa dreaptă ocină şi moşie, din a patra jumătate de sat Corlăţeale” fiind înzestrată „cu cinci case şi cu gardul ce se ţine de aceste cinci case”.

În 22 mai 1587, mănăstirea Moldoviţa cumpără, de la Ştefan diac, pentru „37 şi o jumătate taleri de argint şi pentru 9 ughi (ducaţi ungureşti) galbeni şi pentru 180 zloţi tătăreşti… partea de sat Corlăţiale pe care a cumpărat-o de la Gligorie Popşea Turcul şi soţia sa, Tudosca, fiica Nastasiei, nepoata Anuşcinei, care a fost fata lui Roman Ilieşescul”.

O întâmplare tragică, rezolvabilă, în vreme, conform principiilor dreptului valah (răscumpărarea capului, principiu de drept pelasg vechi, descris şi de Homer, în „Iliada”), s-a petrecut, la „Corlăţele”, în 1609 şi a fost transmisă generaţiilor viitoare prin cartea domnească a lui Constantin Movilă:

„Facem cunoscut, cu această a noastră carte domnească, precum, în satul Corlăţele, a fost găsit un copil mort, pe care o femeie, mai întâi, l-a născut şi, pe urmă, l-a omorât şi l-a îngropat, şi, de aceea, am poruncit cinstitului şi credinciosului boier al nostru, Pătraşco, mare vornic, ca să le ia (brăieştenilor), în loc de pedeapsă, 60 boi, dar, nevenind încoace nimeni cu boii, s-a sculat credinciosul nostru boier, Niculae Boul, vistiernic, şi a dat în visteria noastră, pentru pedeapsă, 100 ughi (ducaţi ungureşti), iar noi i-am dat satul mai sus amintit, cu toate veniturile”.

Niculae Boul îşi va lărgi, curând, noua moşie, cumpărând satul din vecinătate, Stejăreni, şi bucăţile din Băişeşti pe care nu le dobândise, răscumpărând vinovăţia de pruncucidere. În 8 septembrie 1610, „o femeie bătrână, anume Frosica, fiica Stancăi, nepoata Marinei… a vândut dreapta ei ocină şi moşie din satul Stejereni, din a treia parte, jumătate, şi din satul Corlăteşti, din a patra parte, jumătate, care se cheamă mijlocul… pe apa Moldovei, cu morile şi piue pe ele, dumisale, fratelui nostru Niculae Boul, vistiernic, pentru 60 ughi”. Peste mai puţin de o lună, în 20 septembrie 1610, în faţa şoltuzului Ştefan din Baia s-au prezentat „Ignat, cu fratele său şi cu sora sa, Mancea, şi sora ei, Mintia, copiii lui Dănilă, nepoţii Anuşcăi Todicoaiei, şi… au vândut a lor dreaptă ocină şi cumpărătură, a opta parte din a patra parte, partea de mijloc de sat Corlăteşti… dumisale, Niculae Boul, vistiernic, pentru 140 taleri bătuţi şi pentru 4 boi, boul preţuit cu 16 taleri”.

Niculae Boul primeşte întăritură domnească, pentru părţile de sat Corlăteşti, cumpărate de la urmaşii lui Ioan Corlat, în 1611, iar dreptul lui de cumpărătură este consfinţit de pătrunderea în obştea răzăşească prin răscumpărarea vinovăţiei de pruncucidere.

În 23 martie 1732, ginerele lui Boul, grecul Velicico Panaitache, vinde comisului Vasilie Costache şi jupânesei Ilinca jumătate din satul Corlăteşti, pentru 50 lei, iar noii proprietari revând partea de sat, cu preţ dublu (100 lei turceşti), lui Şerban Cantacuzino.

Cealaltă jumătate de sat, proprietatea altui strănepot al lui Niculae Boul, monahul Iuon Brăescul, este dăruită, cu consimţământul „rudei celei mai apropiate”, Solomon şi Safta, mănăstirii Slatina, care beneficiază şi de alte bunuri pământeşti ale lui Brăescul: 4 boi, 2 vaci, 1 cal, 1 iapă, 39 stupi şi 10 capre.

Dania aceasta nu avea şi consimţământul celuilalt frate ai lui Iuon Brăescul, Gore, iar copiii acestuia, Iuon, Costachi şi Gheorghe Gore, revendică partea de sat care li se cuvine ca moştenire de la „răstrămoaşa lor”, o fiică a lui Toader Boul, moştenirea fiindu-le întărită, datorită deselor jalbe călugăreşti, în trei rânduri, în 25 iulie 1751, în 13 decembrie 1782 şi în iunie 1795.