Ion DRĂGUŞANUL

BOTOŞĂNIŢA. Satul Botoşăniţa, de lângă Siret, pătrunde în istorie în 30 martie 1492, atunci când, printr-o ieşire din indiviziune, Luca Iliaş, paharnic, şi copiii lui Andreica Ilişescul (fratele lui Luca, fii ai aceluiaşi Ilie), vând lui Ştefan cel Mare, pentru 80 de zloţi tătăreşti, „jumătate de sat Botoşinţe pe Siret”, pe care Ştefan Vodă îl dăruieşte lui Stanciul, cunoscutul explorator şi exploatator de minereuri aurifere, şi surorii sale.

În 4 mai 1587, Sora, văduva părcălabului Stanciul, şi fratele ei, paharnicul Lupul, dăruia fetei Sorei, Marinca, jupâneasa lui Vasili Mihăilescul uricar, jumătatea aceea de sat.

În 5 iulie 1626, copiii lui Vasili Mihăilescul, Tudosca, Nastasăea, Odochiea şi Parasca, împart între ei moşiile părinteşti „şi s-au vinit Nastasiei şi lui Bilei giumătate de sat Botoşinţi pe Horaiţ şi în vatră şi în câmpu”.

Prima hotarnică a satului datează din 18 iunie 1672 şi este prilejuită de împărţirea celor două părţi de moşie între fraţii Nastasia şi Constantin, plus jupâneasa acestuia, Părasca. Delimitarea proprietăţii conţine, în hotar, „pomătul lui Toader” Boţan, „pomătul lui Toros”, „colţul livezii lui Toader Boţan”, „fântâna lui Părliş” şi „podul Chirăi”.

O parte din sat ajunge, după trecerea lor la ortodoxie moldovenească, în stăpânirea armenilor Gavril şi Anghelina Focenco, fiind vândută, în 8 septembrie 1682, unchiului acestora, Hulubei din Calafindeşti, pentru 30 de lei turceşti.

O altă parte de sat este vândută, în 12 decembrie 1704, de Ionaşcu Bilăi, fiul lui Gligoraşco Bilăi, vistiernicului Ioan Paladi. Gligoraşcu Bilăi a fost fiul lui Bilăi şi al Nastasiei, fata lui Cărstea Mihăilescul (ginerele lui Stanciul pârcălab, cel împroprietărit de Ştefan cel Mare cu o jumătate din satul şi moşia Botoşăniţa).

De-a lungul vremii, obştea răzăşească din Botoşăniţa izbuteşte să-şi păstreze libertatea, chiar dacă intră în dese conflicte de hotar cu lacomul proprietar ecleziastic de moşii, aşa cum a fost cazul în 10 ianuarie 1739, când stareţul Putnei s-a plâns domniei că răzeşii Botoşăniţei i-ar fi „împresurat” hotarul Bălcăuţilor.

Sfârşitul răzeşiei vine, totuşi, în 6 octombrie 1744, când, fără urice doveditoare, Ioan Nicolae Mavrocordat Vodă întăreşte lui Toader Hulubei şi nepoţilor lui, Toader şi Dumitraşco Scorţescul, satul Botoşăniţa, „sat despre care (Hulubei) zisese că-l stăpâneşte”.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Botoşinţii, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „16 – toată suma caselor”, însemnând 3 ruptaşi, 2 femei sărace, 1 popă, 3 argaţi ai ruptaşilor şi 7 birnici.

În 1775, satul Botoşinţi din Ocolul Berhometelor avea 3 mazili, 1 popă şi 4 ţărani, mazilii fiind Dochiţa, nepoata lui Toader Hulubei (fata Ilinchii şi a lui Gheorghe Codrean), care vinde treimea din partea ei de sat, în 31 iulie 1784, celuilalt, mazil, Toader Hulubei (fiul lui Toader cel bătrân, din vremea lui Mavrocordat) şi Tofana Hulubei. Toader Hulubei îşi înzestrează fata, Antimiţa, în 20 februarie 1788, cu o treime de sat şi moşie, iar Tofana lasă treimea ei Aniţei, fata sa, căsătorită cu preotul Ioan Berendei, care vinde moştenirea, în 10 iunie 1789, fratelui ei, Vasile Hulubei. Spre sfârşitul anului, în 8 decembrie 1789, Tudura, nepoata lui Toader Hulubei, vinde partea ei de sat verilor Apostol şi Toader Hulubei, astfel ajungând satul Botoşăniţa, în 11 aprilie 1790, când se face o nouă ieşire din indiviziune, proprietatea cumulată a fraţilor Gheorghe, Andrei, Tofana şi Ilinca Hulubei.

În 1 iunie 1791, după obiceiul păgubos al vremii, Vasile Berindei arendează partea sa de moşie lui Iuon Siretean şi lui Gheorghe Zus.

Foaia de zestre a Antimiţii, fata lui Toader Hulubei, logodită, în 20 februarie 1788, cu Antohie Volcinschi, cuprindea, în 20/31 octombrie 1794, a douăsprezecea parte din moşia Botoşeniţă, cumpărată în 17 iulie 1784 de la Dochiţa şi Gheorghe Codrianul, împreună cu părţile Antimiţii, arendate lui Petre Tuşinschi din 1788.

Antohi Volcinschi va ceda partea de moşie din Botoşeniţa, zestre a soţiei sale, cumnatului său, Costachi Lupul, în 9 martie 1797.

În 2 aprilie 1797, Ioan, Nicolae şi Grigoraş Ţânta, ficiorii Paraschivei, vând administratorului Ludvig partea lor din moşia Botoşeniţa.

În 1843, Botoşăniţa sau Gropeni, cum se mai numea satul rămas în Bucovina, avea 309 creştini ortodocşi, dar nu avea preot, aşa cum nu va avea nici în 1876, când numărul enoriaşilor, care mergeau la Balcăuţi, era de 437 suflete, şi nici în 1907, satul Botoşăniţa fiind arondat parohiei din Balcăuţi[2].

În 30 octombrie 1910, în casa lui Emilian Popescul din Botoşeniţa, s-a ţinut Adunarea generală a Societăţii Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, sub conducerea lui Dionisie cav. de Bejan şi a lui Alexandru Vitenco[3].