Ion DRĂGUŞANUL

BOIANCIUC (I). Aflat în hotar cu moşiile satelor Iurcăuţi, Verbăuţi, Cuciurul Mic, Horoşăuţi şi Povorlăuţi, cea mai mare parte a satului Boianciuc sau Boianceni aparţinea, în 15 ianuarie 1617, Antimiei, văduva lui Dimitrie Lenţa, şi copiilor ei, Marica, Anghelina, Magda şi Miron. Statutul satului pare să fi rămas încă răzeşesc şi în 2 aprilie 1623, când Ştefan Tomşa al II-lea întărea lui Tăutul nişte părţi din satul Boianciuc, dar şi în 1644, când Onciul Iuraşcovici şi rudele sale împărţeau alte părţi din moşia satului.

În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copiii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Iliana comisoaia a fost… trei părţi de Boianciuc”.

În 25 februarie 1663, Isac Cocoranul lasă copiilor săi, Lupa şi Miron, „cât i se va alege din a treia parte de sat Boianciuc”, acestui mazil cu multe proprietăţi în satele Ţării de Sus a Moldovei alăturându-i-se, în stăpânirea Boianciucului, starostele Cernăuţilor, Gavrilaş Mateiaş, care lasă moştenire cele trei părţi de moşie fetei sale, Alecsandra Ileana, pe care o moştenesc, în 1 ianuarie 1670, Alecsandra şi Iordachi Cantacuzino, Alecsanda fiind nepoata fetei lui Gavrilaş Mateiaş.

În 22 iulie 1705, Nicolai Costin dăruia lui Costaşco Turcul părţile sale de moşie din Boianciuc, „care părţi au fost ale unchiului mieu, Iancul mare armaş, şi mi-au fost date mie la împărţeala moşiilor, pe care a făcut-o tatăl mieu, Miron Costin, fost mare logofăt, şi le-am dăruit du-sale Turcul, fiind ruda noastră, botezându-l părinţii miei şi el făcându-ne mult bine”.

În 18 ianuarie 1727, Grigore Ghica Vodă porunceşte postelnicului Şerban Cantacuzino, staroste de Cernăuţi, să cerceteze şi să judece cu dreptate faţă de conflictul ivit între Dumitraşco Calmuţchi şi Goeneşti „pentru nişte părţi de ocină din sat de Buenciuc şi din Toutri şi din Doroşiuţi şi din Zastavna şi Şişcăuţi”.

În 31 iulie 1731, Grigore Ghica Vodă trimitea pe starostele de Cernăuţi, Constantin Silion, să cerceteze conflictul dintre Sandul Nalivaico şi alţi răzeşi pentru părţi de moşii în „Tăutrea şi Boenciucul şi la Doroşăuţi şi Zăstavna”.

În 1752, la împărţeala moşiilor Goianeştilor, fraţii Toader, Nacul şi Ion Goian, şi surorile lor, Măriuţa, jupâneasa lui Vasălce, Irina, jupâneasa lui Andrei Marcu, şi Gafiţa, jupâneasa lui Sandul Tăutul, primeau a douăsprezecea parte din Boianciuc.

În 3 octombrie 1762, fraţii Mihai şi Ilie Vlaico se obligau să părăsească satele Boianciuc şi Culeuţi, care trecuseră în proprietatea lui Gheorghe Turcul.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Boianciuc, moşie răzeşească, „41 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Iacob şi Vasile, 2 dascăli, Vasili şi Toader, 6 ruptaşi, Dumitraş Balasinovici, Miron Costrăş, Ioniţă Tumurug, Giorgie Lenţa mazil, Necolai cumnat lui Giorgie Lenţa şi Grigori Stângaci, 5 umblători (agenţi fiscali), Mihai Vlaico, Dumitraş Stângaci, Toader Chitariul, Tănasii Ungurian şi Ion Ungurian, 2 slugi ai medelniceresei Catrina Bălăşoae, Enachi Drăguş şi Vasile Vartic, 1 argat al lui Dumitraş Balasinovici, Ion rusul, 3 jidovi, Ianko, Kelman şi Iţko, 3 văduve, Paraschiva, Maria şi Gafia, şi 17 birnici, adică: Gavril BĂNAR, Dumitru Martiniuc, Alecsa Ciornohaci, Vasile Popovici, Vasile zet Drăguş, Vasili Bănar, Iacob rusul, Ion Verenca, Grigori Stângaci, Andrieş Stângaci, Vasile Stângaci, Grigori Paţarina, Enachi Drăguş, Vasili Varticu, Grigoraş chihai, Petre rus şi Ion rus. 

În 1775, satul Boianciuc, din Ţinutul Zastavnei (Ocolul Nistrului, în 1775), avea 2 mazili, 8 răzeşi, 2 popi, 28 ţărani şi 4 umblători (agenţi fiscali).