Ion DRĂGUŞANUL

BĂIŞEŞTI (I).
Satul Băişeşti beneficiază de atestare documentară din 15 septembrie 1499, când Ştefan cel Mare întărea lui Giurgiu Gumelnic a treia parte din partea lui Oană Băeşescul (nepotul lui Gurban, a nepoatei de soră a lui Gurban, Nastea, fiica Anuşcăi, jupâneasa popii Mihul din Baia, a nepoţilor de frate ai Nastei, Mircea şi Stana –copiii lui Giurgiu Udob –, a nepoatei de frate a lui Gurban, Nastea, fata lui Costea, şi a fiului ei, Dragotă) din satele Băişeşti şi Mălini, „cu moară pe Topliţă”, parte cumpărată de la Oană Băeşescul, nepotul lui Gurban.

În uric se menţionează că Oană Băeşescul stăpânea satele Băişeşti şi Mălini cu privilegii de la Alexandru cel Bun, dar cum documentul acela este doar menţionat, nu şi păstrat de istorie, el nu poate fi considerat ca o atestare documentară, deşi satele acestea datează, ca şi Baia, măcar de pe la 1330. Mai ales că toponimul Băişeşti (caligrafiat Baiaşeşti) sugerează drept întemeietori ai satului pe câţiva dintre locuitorii Băii, toţi oameni liberi (de aici, cum spune Iorga, formula pluralului în toponim).

Hotarul noii moşii a lui Giurgiu Gumelnic conţine, în privinţa Băişeştilor, şi nişte toponime care vehiculează şi înveşnicesc şi nume de localnici: malul Moldovei, Topliţa, Topliţa Mică, livada lui Procopie, livada lui Tulici, drumul care merge la Baia, casa lui Ştefan.

Uricul menţionat al lui Alexandru cel Bun exista, încă, în 9 aprilie 1555, când, cu întărirea lui Alexandru Lăpuşneanul, Dan, portar de Suceava, şi jupâneasa Teodosia, nepoata gumelnicului Cozma Şarpe, dăruiau Mănăstirii Homor, „din jumătate de sat Baişeşti pe Moldova, a patra parte, partea de jos... care a fost din cumpărătura credinciosului nostru boliarin panului Dan, portar de Suceava, de la Odochia, fiica panului Luca Arbure, portar de Suceava, pentru 300 zloţi tătăreşti, din privilegiul ce-l avea părintele ei de la Marena, fiica lui Toma Juncul, nepoata lui Stan, şi de la privilegiul pe care l-a avut de la strămoşul nostru Alexandru Voevod, şi de la privilegiul de cumpărătură pe care l-a avut pan Luca Arbure, portar de Suceava, şi de la fratele domniei noastre, Ştefan cel tânăr Voevod”, dar şi „un loc pentru trei case, pe care l-a cumpărat credinciosul nostru boliarin pan Dan, portar de Suceava, acel loc de trei case din satul Băişeşti pe Moldova de la Dumitru… pentru 130 zloţi tărăreşti de la copiii lui Andreica Rotumpan, din privilegiul de cumpărătură pe care ei l-au avut de la Ion Ursu şi de la sora lui, Dolca, şi de la nepoţii lor, de la Ion şi de la fratele lui, Păntea şi Eremia şi Cărstea, şi de la surorile lor, Sofronia şi Tudora şi Mărinca, copiii Alexinii”.

Dan şi Teodosia mai dăruiesc Mănăstirii Homor, „în acelaşi sat, Baişeşti pe Moldova, un loc pentru trei case, pe care l-au cumpărat... de la Dumitru, pentru 130 zloţi tătăreşti, şi de la copiii lui Andreica Rotumpan, din privilegiul de cumpărătură pe care ei l-au avut de la Ion Ursu şi de la sora lui, Dolca”.

Trebuie să precizez aici că, pe acele vremuri, când dreptul valah (valaskim) era întocmai respectat, că vânzările de pământuri nu se putea face decât către „ruda cea mai apropiată”. Pământurile de pe o parte şi cealaltă a Moldovei aparţinuseră fiilor lui Dragoş Viteazul, care nu trebuie confundat cu presupusul descălecător de ţară (Dragoş din Bedeu), băştinaşul Dragoş fiind stăpânitorul unei ţărişoare, numită Câmpul lui Dragoş, care se întindea de la Bacău, până aproape de Fălticeni şi de Gura Humorului. Feciorii acelui Dragoş au fost Sima Drăguşanul, Stanislav Rotimpan şi Şandru Gherman, numit şi Lazea, ctitorul Solcăi, în pădurile căreia lăzuise (defrişase) vatră de sat.

La o primă vedere, Luca Arbure, fiul unui fost biet diac domnesc, Ivan Arbure (ajuns, datorită ştiinţei de carte şi datorită vitejiei, pârcălab de Neamţ), nu putea cumpăra moşii nici în părţile văii Moldovei, nici în cele ale Solcăi. Numai că mama lui Luca Arbure a fost Nastasia, sora lui Ivul Solca, şi fata lui Şandru Gherman, nepoată, prin mamă, a lui Nicula şi strănepoată lui Mic Crai (tatăl lui Bogdan I Întemeietorul). Deci Luca Arbure se trăgea şi din neamul lui Drăgoi Viteazul, stăpânitorul ţărişoarei numită, înainte de Descălecat, Câmpul lui Dragoş, dar şi din neamul Cuhea, al părintelui primului voievod al Moldovei, care, judecând după toponimul maramureşean al baştinii lor, se trăgea dintr-un fierar, cu multă căutare şi prestigiu în societăţile tribale, Cuhea însemnând, pe acele vremuri, fierărie.