La nici un an de la alegeri, prin voia înţelepţilor consilieri locali, fotoliul de viceprimar al municipiului Rădăuţi găzduieşte cel de al treilea demnitar. Spun găzduieşte, pentru că, la cât de activ şi hotărât este primarul Olărean, viceprimarului nu-i rămâne mare lucru de făcut. Eventual, să se aşeze pe respectivul fotoliu pentru poza care va îmbogăţi albumul de familie şi să aştepte liniştit fericita clipă când va primi convocarea pentru şedinţa de consiliu pe a cărui ordin de zi se va afla propunerea de hotărâre privind demiterea sa. Natural, însoţită –după bunul obicei al locului- de protocolul pentru o nouă majoritate în consiliul local, menit să scoată administraţia locală din bezna în care a lăsat-o prea îndelungatul regim Frunză.
Alegerile locale din iunie 2008 au fost în municipiul Rădăuţi deosebit de tensionate, inducând un clivaj insurmontabil între cei nouă consilieri pedelişti şi cei şapte pesedişti. Şi, parcă, pentru ca lucrurile să fie cât se poate de complicate au mai intrat în consiliu doi peneţecedişti şi un liberal. Cum Aurel Olărean este -de felul său- liniştit şi bun negociator, s-a constituit rapid o coaliţie anti-Olărean care l-a impus ca viceprimar pe ţărănistul Dorin Vataman, semn clar că pesediştii rădăuţeni nu concep o coabitare cu năbădăiosul primar. Aşa s-a ajuns la situaţia care practic blochează Consiliul Local şi care a condus, până în acest moment, la rotirea a trei viceprimari.. Primarul Olărean nu are majoritatea în consiliul local şi, datorită radicalizării consilierilor opozanţi lui, nu reuşeşte să-şi treacă prin consiliu hotărârile dorite.
La numai 50 de zile de la numirea sa în funcţie, Dorin Vataman demisionează, revenind probabil la vechile sale obiceiuri politice, care l-au consacrat: trasul cu puşca după afişele adversarilor. Motivaţia viceprimarului consta în aceea că primarul i-a condiţionat delegarea de atribuţii pentru funcţia care o deţinea de constituirea unei majorităţi în Consiliul Local prin garantarea celor două voturi ale ţărăniştilor. Coaliţia anti-Olărean a funcţionat din nou şi, astfel, a fost ales viceprimar Constantin Gălan, singurul consilier liberal. Semn clar că pesediştilor nici prin cap nu le trece să se afişeze alături de domnul Olărean. Bâlciul din Consiliul Local continuă. În ianuarie 2009, pe ordinea de zi apare o propunere de hotărâre privind demiterea domnului Gălan, însoţită de un faimos protocol de colaborare între PD-L şi PNL. Surpriză, protocolul (despre care gurile rele spun că ar fi fost negociat peste capul ţărăniştilor rădăuţeni- undeva prin budoarele politice judeţene) este denunţat chiar în şedinţă şi demiterea eşuează.
În luna martie, asistăm, în numele faimosului Parteneriat pentru România, la o nouă tentativă de formare a unei alte majorităţi prin propunerea, formulată de preşedintele Flutur, de înlocuire a viceprimarilor liberali din Fălticeni şi Rădăuţi cu social democraţi. Şi de această dată pesediştii rădăuţeni spun pas. Motiv pentru care căutarea majorităţii mult dorite continuă. Se reia schema protocolului local de colaborare, promiţându-se fotoliul de viceprimar ţărănistului Mihai Curelar. De data aceasta demiterea reuşeşte, dar la nominalizarea viceprimarului detonează bomba. Exviceprimarul Gălan îl propune pe pedelistul Simion Sticleţ, care nu se recuză şi este ales cu 13 voturi (desigur pesediştii şi cel puţin cinci pedelişti). Lovitură de măciucă în creştetul domnului Olărean, care, în continuare, nu va avea majoritate în Consiliul Local şi nici măcar posibilitatea de a mai încerca vreo negociere. Ba mai mult, au apărut serioase semne de întrebare privind coerenţa consilierilor pedelişti. Şi circul nu se va încheia aici. Doamnelor şi domnilor, la Rădăuţi se caută o majoritate, veniţi de v-amuzaţi!