Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Institutele de specialitate estimează o prezenţă scăzută la vot, pe măsura dezinteresului fată de problematica europeană, în general şi faţă de Parlamentul European, în special. Mai mult, este probabil ca marea majoritate a cetăţenilor să fie atât de scârbiţi de discrepanţa enormă dintre promisiunile deşarte proferate în campania electorală şi realitatea crudă a guvernării care a urmat încât să boicoteze acest rând de alegeri. Neîncrederea cetăţeanului în capacitatea clasei politice de a gestiona problemele societăţii a atins acum cote fără precedent în cei 20 de ani de evoluţie democratică.
Dacă la toate acestea adăugăm faptul că debutul competiţiei pentru europarlamentare a fost devansat şi umbrit de cursa pentru prezidenţialele de la toamnă, al căror start a fost de multişor furat, ajungem la concluzia că alegerile din luna iunie sunt, pe fond, lipsite de interes. Cel mult pot fi privite, în opinia mea, ca un test pentru partide privind capacitatea acestora de a-şi motiva electoratul captiv. Rezultatele de la europarlamentare, în condiţiile în care prezenţa la vot va fi cam de 30%, nu au cum să exprime credibilitatea de care se bucură partidele în rândul populaţiei. Desigur, pentru oamenii politici şi minunatele lor partide există o anume miză. Poate că unii îşi închipuie că rezultatele vor marca trendul pentru apropiatele prezidenţiale, uitând că aceea competiţie este una hiperpersonalizată şi că, de această dată, contextul economic exploziv poate determina evoluţii greu previzibile. Poate că alţii speră că un scor bun le va permite să facă din rândul lor nominalizarea pentru postul de comisar european, care se cuvine României, uitând că la o astfel de desemnare este determinant jocul între grupurile politice din Parlamentul European.
Alegerile locale şi parlamentarele de anul trecut au arătat cu claritate evoluţia sistemului politic românesc spre o structură bazată pe patru partide, fără partid dominant. Evoluţiile politice care au urmat nu sunt, după părerea mea, în măsură să schimbe hotărâtor lucrurile. Pe de o parte, au trecut doar şase luni de la formarea noului guvern. Erodarea celor două partide membre ale coaliţiei, în ciuda dezamăgirilor care nu au întârziat să apară pe fondul incapacităţii guvernului de a gestiona criza economică, nu avea cum să se producă atât de repede. Mai mult, preşedintele, perceput ca fiind autorul moral al constituirii actualei majorităţi parlamentare dar şi persoana care controlează guvernul din umbră, este cel care va plăti oalele sparte. Pe de altă parte, partidele aflate în opoziţie nu aveau cum să deconteze atât de repede precedenta guvernare. Prin urmare, este previzibil ca rezultatele de la europarlamentare să consemneze un anume status quo în raport cu cele ale alegerile generale de anul trecut. Lucru confirmat şi de recentele sondaje de opinie.
Calculul de mai sus poate fi răsturnat, dacă situaţiile oarecum nefireşti, asupra cărora mă voi opri în continuare, vor produce efecte. Prima se referă la candidatura ca independent a Elenei Băsescu. Sondajele au arătat că E.Ba rupe din electoratul PD-L, caz în care PSD poate să devanseze cu câteva procente partidul prezidenţial. A doua se referă la candidatura lui Gigi Becali pe listele PRM, caz în care, pe fondul victimizării lui FreeGigi - de dragul de a se dovedi că organele de drept încep să îşi facă treaba - şi în baza cumulării voturilor peremiştilor cu cele ale penegiştilor se poate ajunge la intrarea neaşteptată a PRM-ului în PE.
Dar să revenim cu picioarele pe pământ. În judeţul Suceava, europarlamentarele nu au cum să stârnească un interes special. În liste se găsesc doi suceveni: tinerii lupi Petru Luhan şi Ioan Corjuc, primul dintre ei chiar pe o poziţie eligibilă. Numai că imaginile celor doi sunt atât de şterse încât nu cred că vor reuşi să declanşeze puseuri de patriotism local.
