Dragoş Mircea DANUBIANU

Cele petrecute la sfârşitul anului trecut, cu ocazia acţiunilor de promovare turistică - desfăşurate mai bine de o lună, în plin centrul Sucevei - dar şi cu ocazia Forumului Regional de Investiţii, au adus „mocăniţa” în atenţia colectivă, ca fiind unul din cuvintele cheie ale acţiunii, demarată de noua conducere a administraţiei judeţene, de construire a brandului „Bucovina”.

Termenul „mocăniţă” defineşte vechile trenuri forestiere, pe linii ferate cu ecartament îngust, tractate de mici locomotive cu aburi, folosite, în prima jumătate a secolului trecut, în zonele muntoase greu accesibile în scop industrial pentru exploatarea lemnului, dar şi pentru deplasarea localnicilor. Astfel de dezvoltări feroviare apăruseră în multe părţi ale ţării, odată cu extinderea exploataţiilor forestiere. Cea mai cunoscută este calea ferată îngustă între Turda şi Abrud, de unde şi denumirea dată trenuleţului (localnicii din zonă fiind cunoscuţi sub numele de „mocani”).

Vremea mocăniţelor a trecut de mult. În zilele noastre, ele constituie cel mult obiective turistice. Din nefericire, scoaterea din exploatare a mocăniţelor a fost făcută fără un minim interes faţă de valoarea lor ca patrimoniu. În aceste condiţii, repunerea în funcţiune a liniilor înguste se loveşte de dificultăţi tehnice şi economice majore.

Sunt de menţionat câteva reuşite. Cea mai importantă o constituie traseul de 56 de kilometri de pe Valea Vaserului. În Ardeal, graţie austriacului Georg Hocevar, au fost redate parţial câteva trasee şi recondiţionate câteva garnituri. Însă, veniturile obţinute din exploatarea turistică a mocăniţei nu acoperă –în această fază a dezvoltării turismului românesc- cheltuielile, fiind necesară o implicare consistentă a autorităţilor locale şi a operatorilor de turism.

Mocăniţa poate reprezenta pentru turismul sucevean o justificată diversificare a ofertei turistice, o recuperare a unei realităţi istorice plină de pitoresc. Prima cale ferată cu ecartament îngust, de la Moldoviţa la Rososa, inaugurată în anul 1888, a fost construită de Louis Ortiep din München, un proprietar de gater. După doar câţiva ani de la scoaterea din funcţiune, intervenită în 1998, linia ferată îngustă a dispărut, căzând pradă hoţilor de fier vechi sau fiind afectată de calamităţi. Gurile rele spun că Direcţia Silvică, administratorul liniei, îşi are parte sa de vină.

Cert, în momentul de faţă, la Moldoviţa, mocăniţa este o amintire şi nimic altceva. În aceste condiţii, bătutul cu mocăniţa-n piept de care am avut parte, cu preţul sacrificării traficului în zona centrală, ridică un serios semn de întrebare. Până la urmă, s-a pus pe blazonul judeţului un simbol pe care, parte şi din vina noastră, nu îl mai avem.

Recenta intervenţie publică a vicepreşedintelui Daniel Cadariu arată că abia acum Consiliul Judeţean analizează posibilitatea promovării unui proiect pentru punerea în funcţiune a mocăniţei, însă pe un alt traseu, între Vatra Moldoviţei şi Moldoviţa. În opinia mea, se va realiza un surogat de mocăniţă. Farmecul mocăniţei îl constituie parcurgerea pieptiş a unui traseu în plină sălbăticie. Traseul vizat nu se bucură de aşa ceva, potrivindu-i-se mai degrabă un tren de epocă, precum cel în curs de realizare pe traseul Braşov - Râşnov.

Ar fi interesant de văzut dacă „garnitura Moldoviţa”, construită înainte de primul Război Mondial, formată din câte un vagon-vagon - de clasa I, a II-a şi a III-a - un vagon-salon şi un vagon de bagaje, se mai găseşte, şi în ce stare, la Iaşi. Cât priveşte realizarea unui produs turistic autentic tip „mocăniţă”, precum cel din Maramureş pe valea Vaserului, sunt convins că mai avem mult de aşteptat.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mirajul mocăniţei.

Comentarii