Dragoş Mircea DANUBIANU

„Ţării cât mai mult cărbune şi cât mai multă energie” era unul dintre sloganurile mult îndrăgite înainte de 1989. În marile oraşe fuseseră construite CET-uri care produceau energie electrică pentru fabrici şi uzine, abur tehnologic pentru industrie şi căldură pentru populaţie.

Vremurile acelea au trecut. CET-urile, precum cel din Suceava pus în funcţiune în 1988, sunt astăzi depăşite ca tehnologie şi aflate spre sfârşitul duratei programate de funcţionare. Creşterea dramatică a preţurilor la combustibili (cărbune, gaz, păcură) şi evoluţiile de pe piaţa de energie electrică ar trebui, în mod logic, să conducă la închiderea acestor centrale şi, în paralel, la demararea unor investiţii, în pas cu evoluţia tehnologică şi cu cerinţele pieţei.

Argumentele tehnice şi economice, care pledează limpede spre închiderea vechilor centrale, se lovesc de o problemă gravă. În majoritatea cazurilor, CET-urile asigură agentul termic livrat populaţiei prin sistemele centralizate de distribuţie. În anul 2002, guvernul Năstase a transferat CET-urile către consiliile locale. De voie, de nevoie primăriile s-au trezit cu bolovanul termoficării legat de gât. Mai mult, ulterior, au trebuit să asigure şi o parte din subvenţia la energia termică pentru populaţie. Misiune imposibilă. De exemplu, într-o lună de iarnă, Primăria Suceava ar trebui să vireze către Termica 52 miliarde lei, în timp ce încasările anuale din taxe şi impozite se ridică la 15 miliarde de lei vechi.

Cum se înregistrează restanţe importante şi la subvenţia acordată de la bugetul statului, peste 23 de CET-uri din întreaga ţară riscă să fie cât de curând închise datorită pierderilor imense şi a datoriilor restante. Bunăoară, Termica are la furnizori şi bănci datorii de circa 1.000 de miliarde lei vechi, având de încasat 100 de miliarde de la populaţie, şi subvenţii de aproape 700 de miliarde. Sunt bani care însă nu vor ajunge prea curând în conturile societăţii de termoficare, aşa încât pasivul rămâne în jur de 1.000 de miliarde de lei vechi. Situaţia fără ieşire. O bună parte a anului, Termica nu poate vinde energie electrică (ar produce-o în pierdere), în schimb trebuie să livreze energie termică pentru populaţie la preţuri subvenţionate, toate astea impunând păstrarea unui număr de aproape  800 de angajaţi.

Chiar dacă situaţia de la Termica este mai puţin tragică decât cea de la Iaşi, Bacău, Braşov sau Oradea -poate şi datorită unui management mai prudent -  perspectiva închiderii planează şi asupra centralei sucevene cu consecinţele neplăcute care decurg: nesiguranţa că iarna viitoare se va putea asigura căldura pentru cele 25.000 de apartamente conectate şi perspectiva şomajului pentru circa 500 de angajaţi.

Cum Consiliul Municipal Suceava, proprietarul SC Termica SA, nu dispune de fonduri care să permită retehnologizarea, adică vreo câteva zeci de milioane de euro, singura soluţie rămâne privatizarea. Primii paşi au fost deja făcuţi. A fost angajată o firmă de consultanţă care a elaborat caietul de sarcini în vederea organizării unei licitaţii. Acum AGA şi CA de la Termica amendează propunerea consultantului, urmând ca decizia de însuşire a caietului de sarcini şi de lansare a licitaţiei să aparţină consiliului local. Sigur, conjunctura economică internaţională este nefericită pentru investitori. De aceea, cred că aleşii locali vor trebui să gândească şi o varianta de avarie: conservarea Termica şi  rezolvarea încălzirii populaţiei prin reabilitarea CAF-urilor. Fără doar şi poate 2009 este un an de răscruce pentru Termica.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Termica la răscruce.

Comentarii