Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Sub regimul comunist, eram un popor de locatari, mai precis de chiriaşi. Autorităţile „de partid şi de stat” repartizau oamenilor muncii apartamente la bloc. Gândite pentru a sili cetăţeanul să trăiască la comun, în turmă, blocurile, tipizate şi inexpresive, au jucat rolul lor în depersonalizarea şi umilirea cetăţeanului.
Blocurile erau grupate în asociaţii de locatari, conduse de un şef, numit, nu întâmplător, de organele locale.
În logica lucrurilor, şefii de asociaţie erau autoritari şi aroganţi faţă de locatarii arondaţi. Mulţi dintre ei semnau state de plată, nu numai la asociaţie şi locul de muncă, ci şi la instituţia statului care se ocupa cu monitorizarea propriilor cetăţeni.
Prin natura activităţii, tovarăşii de la asociaţie intrau în contact cu multă lume şi aveau o imagine a stării de spirit a populaţiei, puteau identifica elementele duşmănoase şi ostile ordinii şi echităţii socialiste. Vremurile au trecut, dar asociaţiile au rămas şi, din nefericire, mentalitatea de vătaf a şefilor de asociaţie s-a perpetuat.
După 1989, am asistat la vânzarea apartamentelor aparţinând statului către locatari, un fel de împroprietărire, dacă luăm în considerare preţul de vânzare. Astfel, românii au devenit din simpli locatari ditamai proprietarii.
Transferul de proprietate nu a fost însă însoţit de cel de responsabilitate, pe care orice formă de proprietate îl presupune. Unii proprietari de apartamente nu au înţeles, nici până astăzi, că le revine în sarcină tot ceea ce înseamnă întreţinerea, curăţenia şi reparaţiile, nu numai pentru apartamentul lor, ci pentru întreaga clădire şi spaţiul învecinat.
În lipsa unor reglementări corespunzătoare, asociaţiile de locatari au devenit un fel de stat în stat, feude ale preşedinţilor şi administratorilor. Pentru o parte dintre aceştia, activitatea de gestionare a asociaţiei a devenit un instrument de îmbogăţire.
Nu întâmplător, numărul reclamaţilor adresate de cetăţeni primăriei este anormal de mare. Abia în 2007, când răul era deja produs, este adoptată legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
Două elemente asigură normalitatea şi transparenţa în funcţionarea asociaţiilor: pe de o parte, dreptul proprietarilor de a cunoaşte toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei şi accesul acestora la orice document al asociaţiei, pe de altă parte exercitarea de către consiliul local a controlului asupra activităţii financiar-contabile din cadrul asociaţiilor de proprietari.
Punerea în aplicare a legii depinde, deci, de modul de implicare a executivului din primăriei şi a proprietarilor, ca membrii ai asociaţiilor.
Trebuie să observ că, în ceea ce priveşte municipiul Suceava, executivul primăriei a dat dovadă de responsabilitate.
Viceprimarul Harşovschi a luat taurul de coarne şi, cu riscul de a-şi ridica în cap preşedinţii celor 103 asociaţii, a luat, în baza controalelor efectuate, primele măsuri administrative.
Mai mult, a declanşat o campanie publică prin care impune conducătorilor de asociaţii să respecte legea şi să convoace adunările generale anuale, ocazie cu care sunt alese organele de conducere ale asociaţiei şi se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli.
Transformarea locatarilor în proprietari şi, pe măsură, a asociaţiilor din care aceştia fac parte presupune implicarea cetăţenilor în viaţa asociaţiilor. Altfel, rămânem în situaţia paradoxală de acum.
Asociaţiile, devenite formal „de proprietari”, vor păstra tarele vechilor asociaţii de locatari.
