În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcându-se nederanjate de nimeni.
(Petre Ţuţea, 1990)
Nu cred că este nevoie să reiterez unele amănunte cu privire la starea socio-economică pe care a indus-o dictatura lui Nicolae Ceauşescu în România; totuşi, cred că este util să spun faptul că dl. Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României, a manifestat în mod vădit, din 2004 şi până în prezent, anumite tendinţe înspre o dictatură personală. Aceste tendinţe au generat doar scandaluri, show-uri mediatice, atacuri şi contraatacuri, agresivitate şi limbaj suburban, toate acestea generând, la rândul lor, „fragmentări” sociale şi ineficienţă în soluţionarea problemelor reale din România.
La fel de grav rămâne, cel puţin ca tendinţă manifestată, încercarea de preluare de către unii lideri locali ai PD-L a „modelului” impus de către dl. Băsescu.
Exercitarea puterii executive la nivelul judeţului Suceava de către PSD, pe parcurs de circa un deceniu şi jumătate, a condus doar la ineficienţă şi „baroni” locali; după 15 ani rămâne conexat de PSD Suceava un singur proiect controversat, anume proiectul „Utilităţi şi Mediu” (astăzi mai multe persoane sunt invitate la DNA în legătură cu acest proiect, iar finalul este greu previzibil!).
Este posibil însă ca exercitarea unui monopol politic din partea PD-L Suceava, cât şi eventuala consolidare a acestui monopol deţinut, să conducă peste 4 ani la rezultate mai negative decât cele induse de monopolul exercitat de PSD Suceava.
Îmi amintesc că prin 2004 dl. Gh. Flutur „tuna şi fulgera” împotriva monopolului politic deţinut de PSD atât la nivel central, cât şi la nivelul judeţului Suceava; admit că acţiunea domniei sale din acea perioadă a fost una corectă/necesară deoarece se opunea unei tendinţe spre o dictatură politică, cu toate consecinţele acesteia (remarc faptul că implicarea mea politică la acel moment, alături de dl. Flutur, a fost determinată, între altele, tocmai de acel context socio-economic!).
După ce anterior a condamnat, dur şi agresiv, „modelul” impus de PSD Suceava, înţeleg că actualmente PD-L Suceava solicită electoratului sucevean un număr cât mai mare de parlamentari în viitorul legislativ; deşi nu admite explicit acest lucru, în fapt PD-L Suceava vizează a-şi consolida poziţia politică deţinută.
Evident, exercitarea puterii a fost dintotdeauna şi rămâne un veritabil „drog” pentru mai toţi oamenii politici, însă este inadmisibil ca un „model” condamnat ferm anterior să devină acceptabil astăzi. Înţeleg că între poziţia exprimată „ieri” de către aceeaşi lideri politici şi poziţia exprimată „astăzi” survine un ecart enorm, peste care însă se trece cu multă uşurinţă. Cum poate fi explicată o astfel de inconsecvenţă? Există sau nu o limită în încercarea de manipulare a opiniei publice?
Recent, unii dintre candidaţii PD-L Suceava la Parlamentul României (dl Orest Onofrei) declară public că vor iniţia un proiect de lege pentru a soluţiona problematica retrocedării fondului bisericesc (192.000 ha pădure) către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Îmi amintesc că declaraţii similare au fost formulate de către dl. Gh. Flutur prin 2004; deşi a fost Ministru al Agriculturii vreo doi ani de zile, problema invocată a rămas la nivel de promisiune. În plus, dl. Orest Onofrei, pe vremea când era Prefect al judeţului Suceava, a avut o poziţie cel puţin „controversată” cu privire la aceeaşi chestiune a fondului bisericesc. Mai poate fi credibilă poziţia publică adoptată de PD-L Suceava actualmente? Cât de mare poate fi inconsecvenţa între declaraţiile şi faptele unor oameni politici?
Campania electorală va aduce cu siguranţă, cred eu, alte declaraţii, poziţii, opinii, mai mult sau mai puţin inconsecvente, ilogice şi/sau populiste; îndeosebi PD-L Suceava, prin liderii săi, va recurge la aproape orice instrumente pentru a-şi consolida poziţia deţinută, inclusiv instrumente precum „scrisorica” distribuită în campania pentru europarlamentarele din 2007 (în Suceava) sau „scrisorica” distribuită în Rădăuţi la recentele alegeri locale.