Ioan Catalin NECHIFOR

Înainte de 1989, puţini erau cei care primeau acceptul să meargă “dincolo” – un cuvânt folosit de multe ori cu frică, dar care, în majoritatea cazurilor, era rostit cu o uşoară invidie şi cu dorinţa netăgăduită de a ajunge într-o bună zi “dincolo” de graniţele ţării. Cei mai mulţi dintre cei aleşi aveau şansa să vadă vecinii din răsăritul European, fie ei ruşi sovietici, fie polonezi, cehoslovaci (pe vremea aceea), sau unguri şi bulgari. Excursia de grup, sau în puţine cazuri, individuală, avea mai totdeauna un dublu scop: turistic şi comercial. Mărfuri obţinute pe sub mână, de la tricourile şi treningurile de la Confecţia, la ţesăturile de la filatura din Fălticeni, sau la şunca presată de tip ham, erau puse la vânzare la colţ de stradă, în oraşele din ţările străine în care românii noştri erau lăsaţi să meargă. Cu bani obţinuţi îşi cumpărau produsele mult visate, ba vreun lanţ de aur, ba vreun aparat de fotografiat, sau, de ce nu, mâncarea care se găsea din ce în ce mai greu la noi acasă, pentru că dorinţa lui Ceauşescu de a plăti datoria externă a Românei, în pofida intereselor financiare mondiale, a condus la o şi mai mare izolare a ţării noastre, înăuntrul şi în exteriorul lagărului comunist.

Astăzi, după 20 de ani de la schimbarea de regim, românii pot călători liberi. Este un sentiment necunoscut de către cei care s-au născut la finalul epocii de aur sau chiar după, şi care se bucură acum de dreptul la liberă circulaţie în interiorul Uniunii Europene. Astăzi ai ocazia să vezi români în cele mai îndepărtate colţuri ale continentului, iar în marele capitale europene auzi vorbindu-se româneşte. Indiferent de motivul pentru care se află “dincolo”, la muncă sau pentru turism, deschiderea de care se bucură concetăţeni noştri este greu de explicat, însă odată obţinută, se pare că greutăţile din trecut s-au şters cu buretele de parcă nici nu ar fi fost.

Îmi aduc aminte de frica pe care o trăiam atunci când treceam frontiera de stat, către Ungaria, Bulgaria sau Rusia, frică permanentizată până la începutul anilor 2000, atunci când Guvernul condus de Adrian Năstase a reuşit performanţa de a ridica vizele pentru românii care circulă în spaţiul Schengen. S-au dus astfel zilele şi nopţile pierdute în faţa ambasadelor de la Bucureşti, s-a dus în acelaşi timp şi umilinţa pe care o simţeai din partea unor cerberi care eliberau vizele. Acum, trecerea din România în Ungaria şi mai departe în Austria, Germania, Olanda şi Belgia se face fără a fi simţită, pentru simplul fapt că frontierele de stat în interiorul Uniunii Europene au dispărut complet. Trebuie să ai o acuitate vizuală foarte bună pentru a identifica indicatoarele rutiere care anunţă terminarea sau începutul unui alt stat, pentru că a trece din Olanda în Belgia este similar cu a trece de la Buneşti la Cumpărătura. Statele puternice de pe glob au câştigat enorm şi s-au dezvoltat tocmai datorită deschiderii de care au dat dovadă şi spre interior şi spre exterior, dând posibilitatea propriilor cetăţeni de a descoperi ce se întâmplă “dincolo”, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în ograda lor.

Iar pentru noi, dreptul la libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, capitalurilor şi serviciilor, denumite generic dreptul celor patru libertăţi de circulaţie, se pare că reprezintă cam singurul câştig clar pentru ţara noastră pe termen scurt.

Săptămâna trecută am dus un grup de 63 de suceveni în Parlamentul European tocmai pentru a vedea cu ochii lor ceea ce se întâmplă “dincolo” şi pentru a aduce şi la noi acasă modelul de dezvoltare european.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ţara de dincolo de gard.

Comentarii