Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Motto:
În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcându-se nederanjate de nimeni.
(Petre Ţuţea, 1990)
Atunci când dl. Mircea Geoană şi PSD au decis suspendarea preşedintelui Traian Băsescu (aprilie 2007), s-a discutat intens despre o eroare politică şi/sau strategică a PSD-ului. Aceasta întrucât acel gest politic l-a transformat pe dl. Băsescu într-un fel de „erou naţional”; domnia sa i-a acuzat pe „cei 322” de „lovitură de stat”, de abuz, de atac la democraţie etc. În realitate, instituţia suspendării este explicit prevăzută în Constituţia României, motiv pentru care se poate spune că a fost vorba de un exerciţiu pur democratic. Totuşi, presa de la acel moment a remarcat pe larg despre necesitatea unui echilibru permanent între diverse puteri ale statului de drept, întrucât lipsa unui astfel de echilibru, chiar fragil, poate avea consecinţe catastrofale! (Cotidianul, 20 aprilie 2007). Cine sau ce anume asigură/induce echilibrul puterilor în statul de drept? În primul rând, este vorba despre un echilibru relativ între principalele forţe politice ce activează pe scena politică la un moment dat, oricare ar fi denumirea/ideologia acestora. O eventuală polarizare a puterii politice (stânga, centru, dreapta etc.) va permite unui grup restrâns de persoane, eventual un singur lider politic, să se gândească, fie şi ipotetic, la eventualitatea/posibilitatea concentrării puterii „într-o singură mână”!
Îmi amintesc şi acum, cu o uşoară undă de amuzament, momentul la care dl. Traian Băsescu, în aprilie 2007, i-a cedat puterea (fie şi temporar!) d-lui Nicolae Văcăroiu! Fie şi numai pentru acest gest, inclusiv consecinţele pe care le induce el în ansamblul opiniei publice, cred că suspendarea Preşedintelui României a fost, în ultimă instanţă, un gest politic memorabil, un gest despre care se va mai discuta şi în anii ce urmează. Oricum, după opinia mea, a fost vorba de un gest politic ce a instituit un anume tip de precedent, astfel că, în viitor, poate fi invocat în orice situaţie de polarizare a puterii de către o singură persoană.
La momentul aprilie 2007 opinia publică putea doar să prezume/deducă care anume au fost raporturile directe dintre Traian Băsescu şi Nicolae Văcăroiu, atunci când acesta din urmă s-a instalat la Palatul Cotroceni. Ce subiecte s-au invocat atunci? Care au fost instrucţiunile verbale formulate de dl. Băsescu? Care au fost limitele puterii de facto acordate d-lui Văcăroiu? În ce termeni a decurs întrevederea dintre cei doi? Oricum, rememorând, ne amintim că dl. Văcăroiu s-a manifestat pe parcursul celor 30 de zile de o manieră relativ discretă; el a evitat cu diplomaţie să se pronunţe/adopte decizii majore care să implice instituţia prezidenţială!
Actualmente citim în presă că dl. Traian Băsescu a plecat pentru câteva zile în China, motiv pentru care a transferat exercitarea prerogativelor prezidenţiale către dl. Nicolae Văcăroiu, aşa după cum de altfel statuează explicit Constituţia României. Ceea ce nu am reuşit să înţeleg este de ce astăzi apare ca fiind firesc, natural, gestul invocat de transferare a puterii către Preşedintele Senatului. De ce atitudinile reciproce au fost totalmente diferite în aprilie 2007? Există, astăzi, schimbări semnificative în raporturile de forţe de pe scena politică? Ce anume diferă faţă de situaţia socio - politică de acum un an şi jumătate? Apreciez că nu este vorba de un gest de eleganţă din partea dlui Traian Băsescu şi că este vorba mai degrabă de o stare de incertitudine ce defineşte relaţiile dintre toate partidele politice parlamentare. Dincolo de sondajul de opinie publicat de INSOMAR şi care în mod vădit „manipulează” cifrele ce definesc realitatea (dl. Băsescu este menţinut artificial la 60% din intenţiile de vot, deşi are încredere de 37%, iar dl. Sorin Oprescu, deşi nu s-a lansat încă în cursa prezidenţială, este limitat undeva la 20% din intenţiile de vot.), este greu predictibil cum anume va reacţiona populaţia pe parcursul următoarelor 3-4 luni de zile; noul sistem electoral rămâne o mare necunoscută! Aşadar, ajungem din nou la necesitatea unui echilibru relativ între principalele forţe politice! Aceasta pentru a avea garanţia unui echilibru real între puterile statului de drept!
