Nu cu mult timp în urmă, dl. Traian Băsescu a formulat critici severe cu privire la Tratatul de bază dintre România şi Ucraina; într-un sens mai general spus, intervenţiile domniei sale pe chestiuni de politică externă, îndeosebi în relaţie cu spaţiul ex-URSS generează, nu o dată, mari semne de întrebare. Pe acest subiect, dar nu numai, au devenit aproape o obişnuinţă inconsecvenţele repetate ale dlui Traian Băsescu în ceea ce priveşte poziţia/atitudinea adoptată „astăzi” faţă de cea formulată „ieri” (nu cu mult timp în urmă!). Este poate util, cred eu, să precizăm explicit că pentru sintagma „inconsecvent” DEX-ul propune mulţi alţi termeni sinonimi şi/sau apropiaţi, termeni precum incorect, unfair play, nestatornic, schimbător, instabil, neserios, fluşturatic, versatil, cameleonic, labil, ipocrit, făţarnic etc. etc. Putem asocia astfel de termeni cu imaginea unui Preşedinte al unei ţări membre UE?!
Oricum, cred eu, este absolut incorectă poziţia adoptată de dl. Traian Băsescu, inconsecvenţa între „ieri” şi „azi” cu privire la relaţiile dintre România şi Ucraina. Dacă îmi amintesc bine, Tratatul dintre România şi Ucraina a fost semnat în 1997, moment la care dl. Băsescu era ministru şi vice-preşedinte al PD; la acelaşi moment, dl. Adrian Severin (actualmente membru PSD) era Ministru de Externe al României, Vice–preşedinte al PD, ceea ce înseamnă că PD-ul, devenit azi PD-L, a avut o contribuţie directă/determinantă la negocierea Tratatului invocat. Înţeleg că atacul lansat astăzi de către dl. Băsescu împotriva fostului preşedinte Emil Constantinescu s-a dovedit a fi şi un răspuns la opinia lui Adrian Severin, potrivit căruia dl. Băsescu este „vinovat pentru izolarea României în plan extern”. Dincolo de acest aspect conjunctural, este de remarcat că Tratatul invocat ar fi putut fi renegociat în 2006, întrucât el a fost încheiat pentru o perioadă de 10 ani(problema platoului continental şi a zonei economice sunt incluse în Anexele la Tratat care sunt supuse renegocierii!). De ce nu a solicitat dl. Băsescu renegocierea Tratatului cu Ucraina?
Mai recent, respectiv înainte de Summit-ul NATO Bucharest 2008, dl. Traian Băsescu a susţinut că este oportună acordarea MAP pentru Ucraina şi Georgia, ceea ce denotă o posibilă apropiere în relaţiile dintre România şi Ucraina. Însă această poziţie adoptată de dl. Traian Băsescu pe o chestiune sensibilă de politică externă a României nu avea cum să rămână o poziţie/atitudine consecventă! Imediat după încheierea Summit-ului NATO şeful statului român a avansat ideea unor revendicări teritoriale faţă de Ucraina (cu referire indirectă la Bucovina de Nord şi Sudul Basarabiei), atitudine ce a generat un veritabil „război diplomatic” cu ţara vecină. Replica cea mai dură a venit, cred eu, de la Ministrul de Externe ucrainean, Vladimir Ograzko, care spune explicit că integritatea teritorială a statului său nu constituie obiect de discuţie; se adaugă convocarea ambasadorului român la Kiev pentru a da explicaţii, „polarizarea” puterii şi a opoziţiei de la Kiev într-o singură direcţie, poziţia adoptată de unii deputaţi din Parlamentul de la Kiev etc.; toate aceste „inconsecvenţe” diplomatice complică şi mai mult relaţiile dintre România şi Ucraina (problema cu privire la Insula Şerpilor, litigiul privind Canalul Bâstroe etc.). Cum explică dl. Traian Băsescu şi PD-L astfel de inconsecvenţe?
Este indiscutabil că dl. Traian Băsescu scade tot mai pronunţat în mai toate sondajele de opinie cu privire la popularitate şi intenţii de vot! Singurele întrebări ce mai derivă din această stare de fapt pot fi enunţate astfel: „Va mai constitui dl. Băsescu un „suport” pentru PD-L în toamna lui 2008?”, „Mai are şanse reale dl. Băsescu să obţină al doilea mandat în 2009?”, „Ce reacţii vor surveni în opinia publică urmare a recursului dlui Băsescu la instrumente „agresive” electoral?”. Pe acest trend, sociologic confirmat, aşa cum remarca dl. Adrian Severin(ziarul Curentul), dl. Băsescu face recurs la politica externă ca un instrument de „propagandă electorală internă”. Altfel spus, subscriu la concluzia formulată de E. Frâncu (ziaristă la Gândul): „România a jucat din nou cartea populismului extern cu adresă la intern şi a pierdut, încă o dată, pe frontul de Est.”