Aurel BURCIU

Este relativ interesant de urmărit evoluţia din ultimele decenii a principalelor partide din ţările membre ale Uniunii Europene. Între alte concluzii ce se pot formula, se impune ideea că doctrina promovată de fiecare partid şi liderul/liderii  de la „vârful” conducerii executive constituie, împreună, vectorii majori ce impun sau nu un partid în preferinţele electoratului. Într-un sens mai general putem spune că leadership-ul politic rămâne un factor esenţial pentru a promova/impune un partid politic în diverse contexte socio-economice. De exemplu, Tony Blair s-a impus în fruntea Partidului Laburist  după ce, în 1997, a condus acest partid spre victorie împotriva Partidului Conservator (acesta din urmă se afla la putere, la acel moment, de aproape două decenii); Blair a reuşit performanţa de a rămâne în fruntea Executivului Britanic aproape un deceniu, „menţinând” implicit şi partidul său în preferinţele electoratului; rămâne de văzut dacă succesiunea de leadership politic de la Blair la Gordon Brown a fost sau nu suficient de bine gândită.

În ceea ce priveşte evoluţia scenei politice din România de după 1989 se poate spune că exemplul tipic (pentru importanţa leadership-ului politic în succesul unui partid) se regăseşte în cazul PSD-ului întrucât evoluţia acestei formaţiuni politice se suprapune, aproape se contopeşte cu leadership-ul impus de dl. Ion Iliescu; această stare de fapt în cazul PSD-ului este cu atât mai „surprinzătoare” cu cât este vorba de un partid cu o doctrină coerentă, clar percepută de majoritatea electoratului de stânga. Soluţia la care a recurs PSD-ul de transfer al leadership-ului  de la dl. Iliescu la dl. Geoană s-a dovedit a fi o soluţie de „criză”, în cel mai bun caz, întrucât influenţa/puterea reală în funcţionarea PSD a rămas localizată în „zona” d-lui Iliescu. Atât timp cât dl. Ion Iliescu rămâne „aproape” de dl. Geaonă (chiar atunci când îl numeşte „prostănac”!), cât domnia sa rămâne unul dintre liderii importanţi din conducerea centrală a PSD, partidul îşi menţine o anumită preferinţă în rândurile electoratului întrucât structura politică se supune aceluiaşi tip de leadership. Este de prezumat că la momentul retragerii d-lui Ion Iliescu din viaţa politică PSD-ul va fi oarecum „forţat” să impună un alt lider autentic dacă doreşte să rămână un actor politic important în anii ce vor urma. Altfel spus, cred că uneori leadership-ul politic promovat la „vârful” unui partid  poate să „eclipseze”, aproape complet, însăşi  existenţa unei doctrine clar conturate, respectiv leadership-ul poate să impună chiar peste 90% din succesul/insuccesul unui partid.

Într-un alt sens, de disoluţie a unei structuri politice (notabile la un moment dat!) se poate invoca istoria recentă a PNŢCD, caz în care, după dispariţia d-lui Corneliu Coposu( care rămâne indiscutabil un lider politic de mare valoare!), nu a identificat nici o soluţie viabilă pentru a impune un alt lider în fruntea partidului. Se poate spune că în absenţa unui transfer benevol de leadership politic de la o persoană la alta (în mod voluntar, deliberat!), după cum s-a întâmplat spre exemplu în relaţia dintre Tony Blair şi Gordon Brown, orice partid politic poate înregistra o criză profundă şi poate intra pe un trend descendent în preferinţele electoratului. Mai mult, se poate spune că un partid ce traversează o criză de leadership politic, cum ar fi cazul PNŢCD, poate fi condamnat la un eventual „anonimat” chiar pentru o perioadă de 2-3 decenii! Remarca anterioară este valabilă chiar atunci când este vorba despre un partid, cum ar fi PNŢCD, cu o doctrină clar enunţată, clar percepută de electorat. Aşadar, după cum ilustrează exemplul PNŢCD, atunci când liderii politici de la „vârful” unui partid nu acceptă/înţeleg că este necesar, chiar obligatoriu, de transferat benevol leadership-ul după o anumită perioadă de timp (după ce capitalul electoral, capitalul de simpatie/încredere indusă etc. s-a consumat în mod inevitabil!), întotdeauna va exista un cost major pe care partidul respectiv trebuie să îl plătească. Evident însă că, îndeosebi în mentalitatea românească,  este extrem de greu de renunţat în mod voluntar la acest „drog” formidabil numit putere!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Leadership-ul politic.

Comentarii