Aşa cel puţin se pare. Nu doar la noi, ci în Europa şi peste graniţele ei. Anul în care noii lideri ai politicii mondiale încearcă să iasă la suprafaţă şi să contureze un viitor acceptabil pentru majoritatea celor care votează. S-au dus vremurile de campanie electorală când alegătorii mergeau încolonaţi la vot, acceptând cu nonşalanţă promisiuni electorale deşarte şi fără acoperire ulterioară în practică. Mai sunt câteva bastioane în care urmele trecutului refuză să plece, dar şi acolo începe să adie un vânt al schimbării. Omenirea nu mai poate fi ţinută în întunericul Evului Mediu, oamenii au dreptul să viseze realist, cu ochii deschişi şi au dreptul să creadă, mai mult ca oricând, în promisiuni realizabile.
Am văzut săptămâna trecută schimbarea de putere în Cuba, prin renunţarea celui care părea fără sfârşit, El Lidero Fidel Castro.
Astăzi, Rusia îşi alege noul preşedinte, Dmitri Medvedev ia locul lui Vladimir Putin, printr-un demers paşnic, fără convulsii electorale, ţarul neîncoronat al Marii Puteri Albe urmând să devină în câteva zile premierul Rusiei.
Italia urmează să desfăşoare în primăvara acestui an alegeri parlamentare anticipate, ca urmare a crizei politice guvernamentale care s-a instaurat odată cu regimul Prodi.
Spania şi Franţa vor avea în scurt timp alegeri locale şi regionale, în timp ce SUA, etalonul de democraţie la nivel mondial, a demarat procesul, poate cel mai costisitor şi mai obositor pentru alegători şi aleşi, de desemnare a candidaţilor pentru viitorul mandat din Biroul Oval de la Casa Albă. Democraţi şi republicani, Obama, Cliton, Mc Cain şi alţii, mult mai puţin importanţi, s-au duelat în confruntări, unele spectaculoase, altele nu, pentru a câştiga cât mai mulţi electori americani, în vederea obţinerii candidaturii finale.
Pakistanul, un teritoriu aflat într-o zonă mai îndepărtată de sistemul pe care şi noi încercăm să îl implementăm în România, a fost şi el pus în situaţia de a organiza alegeri, din păcate, Benazir Butho, lidera opoziţiei, ucisă într-un atentat misterios, neavând şansa să asiste la performanţa electorală a propriei formaţiuni.
Cum va arăta harta politică o noii lumi la finalul acestui an, este o întrebare legitimă, la care am vrea cu toţii să avem de pe acum răspuns. Pentru că dacă am şti dinainte, ne-ar fi mai uşor să ne poziţionăm la rândul nostru în contextul electoral pe care ţara noastră îl traversează în prezent.
Alegerile locale bat la uşă, sau aşa ar trebuie să fie. Guvernul se codeşte în a anunţa data scrutinului pentru primarii localităţilor, pentru consiliile locale şi judeţene. Sper să nu lungească acest proces, aşa cum s-a făcut în cazul alegerilor pentru Parlamentul European, unde s-a înregistrat o întârziere de jumătate de an.
Alegerile parlamentare, în cazul cărora devine din ce în ce mai clar faptul că vor fi organizate la termen, pun şi ele suficiente semne de întrebare. Forfota din partidele româneşti, chinurile facerii şi desfacerii pe care le suportă anumite formaţiuni mai mici sau mai mari, mai vechi sau mai noi, demonstrează clar faptul că la noi clasa politică încă nu s-a cristalizat.
Un singur lucru este cert, l-am spus mai înainte, îl spun din nou: românii vor vota conştient de această dată, vor pune în balanţă faptele din trecut şi prezent şi nu vorbele pentru ziua de mâine, vor avea dorinţa să disjungă între ceea ce a fost rău şi ceea ce a fost bine pentru fiecare partid în parte. Şi sper să aleagă cu gândul la viitorul pe care îl aşteaptă pentru ei şi pentru România. Nimic spectaculos. Fără miracole şi promise schimbări profunde. Doar lucruri realizabile.