Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Pentru mine, 21 şi 22 decembrie sunt de fapt zilele de naştere ale României moderne, europene. Ce-i drept încă nu prea modernă şi încă nu prea europeană. Dar la 18 ani nu poţi să ai prea multe pretenţii. Mai ales ţinând cont de faptul că ursitoarele care i-au hărăzit calea, în decembrie 1989, nu au avut toate, cele mai bune intenţii. Sau, dacă ţinem cont de previziunea regretatului Silviu Brucan, ar mai fi circa 2 ani de tranziţie. Până unde? Greu de spus, pentru că analistul care a părăsit această lume în urmă cu câţiva ani nu a precizat ce se va întâmpla după finalizarea tranziţiei.
Poate vom intra într-o nouă etapă, poate o vom lua de la capăt pe un nou drum. Poate va fi mai bine, poate mai rău. Depinde de fiecare dintre noi şi depinde, mai mult decât oricând, de ceea ce aşteptăm fiecare de la România şi de ce putem noi face pentru ca ţara noastră să aibă, totuşi, un viitor mai bun.
Şi depinde foarte mult de ceea simţim şi trăim pentru cei care ne-au dat posibilitatea ca astăzi să avem aspiraţii mari, să trăim într-o lume liberă, democratică. Pentru că mulţi dintre semenii noştri nu au mai avut posibilitatea să vadă lumina răsăritului, alegând jertfa supremă, în numele unei cauze pe care mulţi dintre noi nici măcar nu aveam curajul să o gândim.
Aceste rânduri le scriu în memoria celor mulţi, care, în decembrie 1989, şi-au dat viaţa, pentru ca noi să avem dreptul la o viaţă liberă, să avem dreptul la opinie şi la credinţă. Atunci, în prag de Crăciun, într-un decembrie mult prea liniştit, ca o mare calmă înaintea furtunii, ne-am câştigat libertatea. De fapt, acest cuvânt “libertate”, alături de steagul tricolor cu stema decupată, a devenit, peste noapte, simbolul noii Românii, simbol care a făcut înconjurul lumii, marcând în “prime time” mai toate buletinele de ştiri ale televiziunilor de pe întreg mapamondul.
Revoluţia română s-a constituit într-un imens capital de simpatie, pe care, din păcate, nu prea am ştiut să îl gestionăm, sau poate ca nu am fost lăsaţi să îl gestionăm şi să îl folosim în interesul naţiei noastre. Dar asta e istorie şi probabil copiii copiilor noştri vor putea citi, undeva, cândva, despre adevărurile vremurilor pe care le trăim de 18 ani încoace.
Fie ca sacrificiul acestor români, care şi-au dat viaţa în decembrie 1989, să nu fi fost în zadar şi fie ca visul lor de libertate să se transforme într-adevăr în realitate. Dumnezeu să îi odihnească în pace. Memoria lor rămâne în inima şi în conştiinţa noastră, atât timp cât vom face umbră pe acest pământ.
