Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
După doi ani de blocaj instituţional generat de respingerea Tratatului Constituţional de către Franţa şi Olanda, s-a ajuns la concluzia că Uniunea Europeană, pentru a putea face faţă provocărilor actuale, pentru a contrabalansa SUA, Japonia sau China, şi pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor cetăţenilor săi, are nevoie totuşi de un Tratat de Reformă. În luna octombrie a.c. şefii celor 27 de state membre ale UE au ajuns, la Lisabona, la un consens privind Tratatul de Reformă al UE, tratat ce preia, în esenţă, prevederile celui anterior şi oferă baza politică a unei Europe Unite. Întâmplător sau nu, conform unui sondaj Gallup, contextul global actual este favorabil extinderii influenţei UE pe scena politică/economică globală, întrucât populaţia lumii respinge hegemonia americană şi este rezervată faţă de creşterea influenţei militare a unor ţări precum China sau Rusia; după cum spune Mark Leonard, director executiv ECFR, UE are un statut unic între cele patru puteri, în sensul că nimeni nu vrea să contrabalanseze creşterea influenţei sale.
În sinteză, noul Tratat de Reformă a UE, însumând 250 de pagini, constituie de facto, spun eu, primul pas major în direcţia construirii unei Uniuni Politice în Europa de astăzi, întrucât conduce la reforme instituţionale fără precedent; deşi evită termenul de Constituţie, noul Tratat este, în fapt, primul document juridic cu puteri de lege fundamentală: personalitate juridică, Preşedinte, Ministru de Externe, simplificarea procesului decizional etc.. În structura Tratatului de Reformă a UE se include şi Carta Fundamentală a Drepturilor Omului ce reglementează, în 54 de articole, toate drepturile fundamentale ale cetăţenilor UE (libertăţile individuale, protejarea împotriva discriminării, drepturile economice, drepturile sociale, cetăţenia etc. ); această Cartă are o importanţă majoră pentru cetăţenii europeni, inclusiv români, întrucât asigură fără echivoc o protecţie juridică a individului faţă de actele administrative ale celor 27 de state membre. Aşadar, actualele tensiuni dintre România şi Italia pot şi trebuie să fie soluţionate în limita reglementărilor UE existente sau preconizate a fi adoptate, reglementări ce conferă cetăţeanului comunitar drepturi/obligaţii clar prevăzute; îndrăznesc să cred că în Europa de astăzi intoleranţa/extremismul nu mai poate fi legitimat, că votul democratic ce l-a propulsat pe Hitler în arena globală va rămâne doar o amintire neplăcută.
După mai multe secole de frământări, după zeci de războaie între state ce ţin esenţialmente de aceeaşi matrice culturală, după calamităţi naturale şi crize economice majore, după Revoluţia Industrială şi Marea Depresiune, Europa de astăzi are şansa istorică de a se remodela pe un fundament cu totul nou. Procesul invocat a fost şi este încurajat/susţinut de către Biserica Creştină, statele membre, companii/corporaţii, instituţii şi indivizi; atât cât reuşesc să percep eu în calitate de cetăţean, aceeaşi Biserică ce a contribuit decisiv la încheierea „Războiului Rece” susţine astăzi fără rezerve procesul de construire a unei Europe Unite. Este onest pentru toţi oamenii politici din România de astăzi să admită explicit rolul formidabil al IPS Teoctist pentru reconcilierea dintre Vatican şi Bucureşti, pentru apropierea dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă; după cinci secole de frământări în sânul creştinătăţii, momentul mai 1999 a însemnat, cred eu, pentru apropierea României de NATO şi UE cu mult mai mult decât eforturile însumate ale tuturor diplomaţilor români în Cancelariile Occidentale.
Apreciez că toate ezitările în consolidarea UE de până acum, inclusiv poziţia modestă a UE faţă de SUA sau Japonia la nivel global, derivă din lipsa unei voinţe politice unitare la nivelul Europei; adoptarea unei Constituţii de facto constituie, cred eu, pasul necesar pentru a susţine politicile publice ale UE pentru următoarele două-trei decenii.
