Deputatul PSD Victor Surdu a murit, ieri, la Spitalul "Sfântul Pantelimon" din Bucureşti, la vârsta de 63 de ani.
Deputatul Ion Munteanu a precizat, pentru MEDIAFAX, că Victor Surdu a încetat din viaţă la Spitalul "Sfântul Pantelimon" din Bucureşti, în jurul orei 13.00, unde era internat întrucât suferea de cancer la pancreas.
Anul trecut, Victor Surdu a fost operat de pancreas la un spital din Italia.
Victor Surdu era căsătorit cu Angela Similea.
Surdu era născut la 11 iulie 1947. De profesie inginer horticultor, a fost, între 1989-1990, ministru al Agriculturii.
Între 1990 şi 1996 a fost preşedinte al Partidului Democrat Agrar (PDAR).
Din 2001 era membru al PSD, iar din 2008 deputat de Neamţ. Victor Surdu a mai fost deputat între anii 1990 şi 1992.