Vântul suflă sălbatic peste taraba cu pretendenţi PSD

Adrian Năstase a abandonat, Mitrea e trist, Diaconescu merge patetic mai departe, Ponta ia startul, Mazăre şi-a trimis porumbelul din Brazilia şi Mircea Geoană a tras concluziile, după o zi în care vântul din CExN a suflat pe taraba cu doritorii fericirii de a fi şefi în PSD.
Retragerea lui Adrian Năstase lipseşte de un oarece fior de animaţie congresul care urmează. Năstase avea mintea, pedigree-ul, păcatele, defectele şi anecdotica aferente unui contracandidat de soi pentru Mircea Geoană. Lipsit de farmec accesibil (dar oare cine îl are în PSD?) , dar alinător pentru dorurile celor care mai visează la mâini de oţel cu mitene de catifea, care pun ordine cu borbârnace delicate, dar ferme, într-un partid cam zurbagiu.
Victor Ponta, aterizat asurzitor pe tejgheaua de şefi, precum Mila Jovovich în taxiul lui Willis, din "The Fifth Element", este mai curând o salvare a onoarei lui Adrian Năstase. Personaj pliabil, Ponta le-a fost complementar şi lui Năstase, şi lui Geoană. Şi complementar va fi oricui aflat în fruntea exercitării autorităţii. Bineînţeles, relativa noutate a candidaturii sale stârneşte interes şi se urzesc deja scenarii care unesc tabere în jurul tânărului domn.
Radu Mazăre este o pată de culoare într-o lume stacojie. Şi-a trimis mesager din draga sa Brazilie, cum că o să candideze. Va stârni aplauze, aprobări, tropăieli, aprecieri duioase de genul "e dat în..." şi cam atât. E aproape simpatic, dar nu-i suficient. După cum omniprezenţa pe ecrane şi îndărătnicia lui Miron Mitrea nu-s îndeajuns.
Mai rămâne Cristian Diaconescu. Care îşi manifestă simţirile prin scrisori deschise patetice şi conciliante, ce ajung doar la unii. Diaconescu se conservă într-o veşnică atitudine de "noli me tangere" şi aşteptare de a i se face curte cu respect. Este şi asta o strategie de a te vinde bine, căci fostul diplomat nu este chiar aşa de plutitor cum pare.
În ceea ce îl priveşte pe încheietorul de pluton Mircea Geoană, el face ce ştie mai bine. Cocoşat de insuccese care pe alţii i-ar fi doborât, Geoană se regenerează. Aleargă. Are răbdare. Îi adună pe unii, pe alţii. Promite cuprinzător - ce altceva poate fi găselniţa candidaturii cu ceata - şi se fofilează stăruitor. Înfloreşte pe la măsuţele tv prietenoase. Geoană nu poate trăi fără căderea pisicească în fotoliul de preşedinte al partidului şi, culmea, în ultima vreme, partidul pare că nu se poate lipsi de el.
Asta este oferta.Celor care vor fi învinşi la congres, oricine ar fi, le va rămâne doar posibilitatea de a se organiza într-o minoritate vocală şi unită care să facă faţă tuturor "oamenilor preşedintelui". De fapt, asta a fost tot timpul formula patentată de redresate în condiţii de avarie: dă-le suficient cât să mulţumeşti toate of-urile. Poate aşa, de nevoie, vor mai fi incluse în ecuaţie şi ceva figuri noi, promiţătoare.
Căci, până una-alta. leadership-ul în PSD se reduce la dialogul între gentleman-ii Vanghelie şi Ponta: "La Romexpo stau la prezidiu, mă uit la tine şi-ţi dau".