Geoană a spus că între cele două formaţiuni există puncte comune, în ceea ce priveşte necesitatea unui guvern bazat pe o amplă majoritate parlamentară, în ceea ce priveşte dezvoltarea infastructurii, continuarea descentralizării şi absorbţia de fonduri europene.
El a spus că această discuţie a fost "o premieră istorică", fiind prima întâlnire oficială între PSD şi PD-L.
Liderul social-democrat a mai spus că, dincolo de punctele comune în ceea ce priveşte programele de guvernare identificate în timpul negocierilor, atât PSD, cât şi PD-L, şi-au menţinut poziţia iniţială, ambele pretinzând dreptul de a propune premierul.
Geoană a calificat drept "încurajatoare" discuţiile avute, în cursul dimineţii, între liderii PSD şi cei ai PNL, şi a spus că în cadrul discuţiilor PSD-PDL au fost găsite "elemente de deschidere".
El a spus că în ceea ce priveşte punctele divergente între PSD şi PD-L, respectiv PSD şi PNL, elemente suplimentare ar putea apare după discuţiile interne din cele trei partide, urmate, eventual, de noi discuţii bilaterale, chiar dacă nu într-un format "atât de amplu".
Geoană a mai apreciat că după aceste runde de discuţii ipoteza validării unui Guvern înainte de Crăciun devine "mai concretă", însă nu a furnizat alte amănunte în acest sens.
Întrebat dacă se conturează deja o preferinţă pentru o majoritate sau alta, Geoană a evitat să răspundă, menţionând doar că, din punctul de vedere al social-democraţilor, o majoritate PDL-PSD este "suficientă", însă dacă se va merge pe altă "formulă" de majoritate parlamentară se poate "completa" cu UDMR.