Stoica a afirmat, într-o dezbatere organizată de Institutul de Studii Populare intitulată "Dialogul liberalismului cu conservatorismul în doctrina populară", că democrat-liberalii au avut o discuţie în forul de conducere, Biroul Permanent Naţional, despre competiţia între PSD şi PNL în legătură cu "pomenile electorale", pe care cele două partide "se întrec" să le ofere în această periodă de pre-campanie.