Andrei Chiliman (PNL), Cristian Popescu Piedone (PC), Marian Vanghelie (PSD) şi Cristian Poteraş (PDL) au fost aleşi, la alegerile de ieri, primari la sectoarele 1, 4, 5 şi 6 ale Capitalei, conform conform datelor finale ale exit-poll-ului INSOMAR, difuzat de Realitatea TV.
La sectorul 1, exit-poll-ul INSOMAR îl dă câştigător pe candidatul PNL, Andrei Chiliman, cu 57%, contracandidatul său de la PDL Răzvan Murgeanu obţinând 43%.
La sectorul 4, pe primul loc s-a clasat Cristian Popescu - Piedone, de la PC, cu 63,8 % procente, el fiind urmat de Radu Silaghi (PDL) cu 36,2 procente.
Conform rezultatelor exit-poll-ului INSOMAR, Primăria sectorului 5 a fost câştigată de social-democratul Marian Vanghelie, cu 57 % din voturi. Contracandidatul său, democrat-liberalul Sebastian Bodu, a primit 43 % din voturi.
În cazul sectorului 6, Primăria ar urma să revină candidatului PDL Cristian Poteraş, votat de 56,5 % din alegători. Candidatul PSD Dan Darbont a obţinut 43,5 % din voturi.
Estimările sunt obţinute în urma centralizării datelor la ora închiderii urnelor.