Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, din nou, ieri, faptul că Uniunea nu poate susţine un sistem de vot uninominal în două tururi de scrutin, aşa cum i-a solicitat preşedintele Traian Băsescu într-o scrisoare pe care i-a trimis-o în cursul zilei de ieri.
„Nu putem şi nu vom fi de acord cu o astfel de soluţie”, a declarat Marko, în conferinţa de presă săptămânală.
Liderul UDMR a explicat că un astfel de sistem ar priva nu numai maghiarii din România de o reprezentare proporţională în Parlament, ci şi „curentele mai mici”.
În opinia sa, sistemul uninominal majoritar în două tururi de scrutin ar duce la o reprezentare parlamentară disproporţionată.
Pe de altă parte, liderul Uniunii a susţinut că prezenţa redusă la referendumul privind introducerea votului uninominal în două tururi de scrutin a arătat că populaţia nu este interesată de acest subiect şi că aceasta are alte priorităţi decât clasa politică.
În ceea ce priveşte sistemul de vot uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, Marko a spus că nici această variantă nu a „bucurat” Uniunea.
Marko a mai spus că, dacă nu ar fi să ţină cont de opinia majorităţii, UDMR ar opta pentru menţinerea actualului sistem de vot.
Conducerile Camerelor Parlamentului au decis, luni, ca legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea să fie dezbătută în Comisiile juridice reunite pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, acestea având termen să finalizeze raportul până joi.