Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a solicitat, ieri, Preşedinţiei, Guvernului şi Ministerului de Externe, elaborarea unor strategii în relaţia cu Republica Moldova şi cu Balcanii, strategii care să ducă la conturarea unui mandat clar al autorităţilor române pe aceste teme.
Diaconescu a afirmat că autorităţile de la Bucureşti se prezintă la discuţiile cu oficialii europeni, atât la semnarea Tratatului de reformă a UE, cât şi la reuniunea Consiliului European, fără un mandat clar al României în ce priveşte Tratatul european şi relaţia cu Republica Moldova şi cu provincia Kosovo.
Purtătorul de cuvânt al PSD a catalogat gestul autorităţilor de la Chişinău de a declara "persona non grata" doi reprezentanţi diplomatici ai României drept "un gest politic care se adaugă unei atitudini extrem de negative atât în relaţie bilaterală, cât şi în dialogul pan-european, pe care reprezentanţii de la Chişinău, în special preşedintele Vladimir Voronin, au întreţinut-o în ultima perioadă, profitând de absenţa oricărei reacţii coerente de la Bucureşti".
Diaconescu a spus că acest ultim gest al autorităţilor de la Chişinău ar fi trebuit să provoace la Bucureşti o reacţie directă şi imediată.