Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, care este şi senator, a adresat preşedintelui Senatului o scrisoare în care cere "deschiderea procedurii de autorizare a analizei dacă există o faptă penală în activitatea" sa care să întemeieze începerea urmăririi penale.
„Subsemnatul Paul Păcuraru, senator de Galaţi, având în vedere discuţiile legate de implicarea mea într-un dosar al DNA vă solicit, în temeiul articolului 72 din Constituţie, coroborat cu art.144-147, art. 169 şi art. 171 din Regulamentul Senatului, deschiderea procedurii de autorizare a analizei dacă există o faptă penală în activitatea mea care să întemeieze începerea urmăririi penale în ceea ce mă priveşte, cum a fost solicitat de procurorul şef al DNA. Vă solicit să cereţi preşedintelui României, Traian Băsescu, înaintarea documentelor DNA pentru evaluarea temeiniciei şi a veridicităţii acuzaţiilor”, se arată în scrisoarea înregistrată luni la Senat şi adresată preşedintelui acestui for, Nicolae Văcăroiu.
Biroul Permanent al Senatului a decis, ieri, să transmită scrisoarea Comisiei juridice.
Paul Păcuraru se află în atenţia DNA pentru că ar fi intervenit la companii de stat pentru ca acestea să acorde contracte de formare profesională firmei deţinute de fiul său.
Băsescu i-a scris, în 29 noiembrie, premierului Tăriceanu, cerându-i să-i remanieze pe miniştrii Paul Păcuraru şi Tudor Chiuariu.
Articolul 72 din Constituţie se referă la imunitatea parlamentară şi prevede că "deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
În 27 noiembrie, Curtea Constituţională a decis, în unanimitate, că dispoziţiile articolul 16 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 95/2007 pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială sunt neconstituţionale.
Curtea Constituţională şi-a publicat, săptămâna trecută, motivarea deciziei privind neconstituţionalitatea Comisiei de la Cotroceni, arătând totodată că OUG 95/2007 prin care s-a modificat legea răspunderii ministeriale restrângea dreptul preşedintelui de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului.
Decizia nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial, iar termenul de 45 de zile în care prevederile declarate neconstituţionale trebuie puse în acord cu legea fundamentală curge din momentul publicării.