Senatorul PSD Viorel Ştefan nu exclude ca, începând de astăzi, să aibă loc întâlniri informale între PSD şi PNL cu privire la proiectul bugetului de stat pe 2008.
Viorel Ştefan a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că dezbaterile asupra bugetului pe 2008 sunt „rupte” de premisele macro-economice certe, el precizând că formaţiunea sa va da un vot favorabil doar dacă acesta va include propunerile de modificare solicitate de social-democraţi.
Potrivit senatorului PSD, există două soluţii în ceea ce priveşte proiectul de buget pe 2008: fie este retrimis la Guvern pentru a fi rescris în noile condiţii macro-economice, fie vor fi acceptate propunerile PSD de modificare a proiectul de buget.
Viorel Ştefan a detaliat modificările solicitate de PSD, care includ suplimentări de sume pe anumite domenii, pentru a exista certitudinea că aceste domenii vor avea finanţare în condiţiile prognozate ale inflaţiei pe anul 2008.
PSD şi PNL s-au întâlnit, joi seara, la nivel de lideri, pentru a discuta amendamentele pentru care social-democraţii condiţionează votul în Parlament asupra proiectului de buget pe 2008.