Alianța USR PLUS Suceava și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în data de 6 decembrie 2020. Stabilirea candidaților și a locului acestora pe listele pentru Camera Deputaților și Senatul României s-a făcut în urma unor alegeri interne, la care au participat 163 de delegați din partea filialelor USR și PLUS din județul Suceava. În urma votului, lista USR PLUS Suceava pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Radu Tudor Ciornei, iar pe locurile următoare vor fi Lorena Buburuzan, Adrian-Radu Rey, Mircea-Călin Vacariuc, Vasile Boca, Augustin Aurel Grigoraș, Viorel Zbranca, Gavril Moldovicean, Maricel Vlăduț Hazi și Ioan Marinel Țăran. De asemenea, pe primul loc pe lista pentru Senat a USR PLUS Suceava va fi Gheorghiță Mîndruță, urmat de actualul deputat USR de Diaspora, Nicolae-Daniel Popescu. Pe locurile următoare se mai află Adrian Ștefan Clopotari și Gianina Carmen Ursu.
Conducerea alianței a transmis că USR PLUS a dovedit, încă o dată, că aceste formațiuni politice sunt singurele din România în care candidații la funcții interne sau politice sunt aleși democratic, prin votul membrilor, „nu dictați și ordonați în spatele ușilor închise”. „Alegerile parlamentare sunt punctul crucial al efortului pe care l-am început împreună, îl continuăm împreună și nu vom renunța până când România nu va fi o țară sănătoasă și guvernată bine”, se arată într-un comunicat al Alianței USR PLUS Suceava.