Fostul președinte al României, europarlamentarul Traian Băsescu, a transmis un mesaj de susținere a candidaturii lui Ioan Bogdan Codreanu din partea PMP pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava. Traian Băsescu le-a transmis locuitorilor județului Suceava că nu i-a uitat și o dovadă în acest sens este candidatura inginerului Ioan Bogdan Codreanu la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava. Traian Băsescu a subliniat, în mesajul său de susținere pentru primarul comunei Pojorâta, că Ioan Bogdan Codreanu nu va face județul Suceava de rușine, iar primarii nu vor mai fi ținuți la ușă, dacă locuitorii din județ vor vota la aceste alegeri Partidul Mișcarea Populară.