Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a votat duminică dimineaţă la o secţie din municipiul Fălticeni. Ioan Stan a spus că a votat cu acel candidat care şi-a iubit şi îşi iubeşte ţara şi poporul. „Am votat pentru candidatul care a înţeles nevoile tuturor claselor sociale, pentru un viitor preşedinte care nu are intenţii de austeritate”, a declarat liderul social-democraţilor suceveni după ieşirea de la urne.