Candidatul PMP din judeţul Suceava pentru Parlamentul European, Marian Andronache, a anunţat că viitorii eurodeputaţi ai acestui partid vor susţine iniţierea programului de introducere a tehnologiei 5G. Liderul PMP Suceava, Marian Andronache, a făcut referire la contribuţia pe care europarlamentarii PMP o vor aduce în mandatul 2019-2024, el subliniind că aceştia vor avea în vedere iniţiative care sunt de interes pentru mai multe state membre şi, deci, care ar putea beneficia de o puternică susţinere în comisiile de specialitate şi în plenul Parlamentului, respectiv în negocierile cu Comisia Europeană şi Consiliul UE privind aprobarea, finanţarea şi implementarea acestora. Marian Andronache a arătat că una dintre aceste iniţiative va fi realizarea Europei Digitale. „Parlamentarii PMP vor susţine iniţierea programului de introducere a tehnologiei 5G, cu finanţare consistentă din partea Băncii Europene de Investiţii, în aşa fel încât toate statele membre să introducă simultan noua tehnologie 5G pe toată suprafaţa statelor membre, cu acces egal în mediul rural şi urban, în şcoli şi societăţi comerciale”, a explicat candidatul PMP din judeţul Suceava pentru Parlamentul European.
Pe de altă parte, Marian Andronache i-a îndemnat pe suceveni să se prezinte duminică, 26 mai 2019, la alegerile pentru Parlamentul European şi să voteze lista PMP. Andronache a subliniat că lista PMP pentru alegerile europarlamentare este deschisă de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. „Experienţa sa de preşedinte al României timp de 10 ani şi de membru în Consiliul European îl caracterizează drept cel mai experimentat europarlamentar pe care îl poate trimite România în Parlamentul European”, a spus Marian Andronache.
Candidatul PMP din judeţul Suceava pentru alegerile europarlamentare a amintit că programul PMP pentru alegerile europarlamentare este intitulat ,,Mai multă integrare, mai multă prosperitate” şi include mai multe proiecte majore, printre care creşterea subvenţiilor pentru agricultură, punerea în funcţiune a căii de navigaţie Constanţa - Rotterdam, apărarea drepturilor celor 3,5 milioane de români plecaţi la muncă în Europa şi promovarea obiectivului de ţară propus de PMP, respectiv reîntregirea ţării prin unirea cu Republica Moldova.