Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul îi critică foarte dur, într-o declaraţie de presă, pe parlamentarii PSD-ALDE suceveni care, afirmă acesta, "la votul asupra bugetului de stat pentru anul 2019, s-au ghidat numai după degetul îndrumător al lui Dragnea, uitând că Suceava este parte din Regiunea Nord-Est, cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană".
Mihalescul arată că "parlamentarii PNL din judeţul Suceava au propus peste 30 de amendamente la Legea bugetului de stat pentru anul 2019. Toate au fost respinse pe bandă rulantă fără ca parlamentarilor PSD-ALDE să le pese că liberalii solicitau bani pentru cele mai urgente proiecte de investiţii din judeţ şi pentru rezolvarea celor mai mari lipsuri ale sucevenilor, mai exact modernizări de drumuri judeţene şi naţionale, modernizări de şcoli, grădiniţe şi spitale, construcţia de infrastructură de mediu, construcţia şi extinderea de reţele de gaze, apă şi canalizare pentru zeci de mii de familii".
Dumitru Mihalescul a declarat: „Ne-am luptat pentru aceste investiţii şi în comisiile parlamentare, dar şi în plenul reunit al Parlamentului. Nu pot să înţeleg de ce parlamentarii PSD şi ALDE s-au opus atât de vehement alocării de bani pentru judeţul nostru, deşi Guvernul şi parlamentarii de la putere ştiu foarte bine că în Bucovina avem cea mai slabă infrastructură din ţară. Astfel, bugetul pentru 2019 nu va aduce nimic bun pentru Suceava, ci numai şantiere abandonate şi proiecte uitate”.
Mihalescul: Parlamentarii PSD-ALDE au votat fără să clipească împotriva copiilor suceveni
Deputatul sucevean a arătat că a rămas uimit de modul în care parlamentarii PSD-ALDE au votat împotriva copiilor, împotriva dublării alocaţiilor de stat, iar apoi nu au ştiut cum să facă să confişte rezultatul votului. În acelaşi timp Mihalescul mai spune că aceiaşi parlamentari au votat fără să clipească împotriva copiilor suceveni, respingând propunerea parlamentarilor PNL pentru construirea unei secţii de pediatrie la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
„Este de neacceptat faptul că cei din PSD şi ALDE au votat împotriva construirii unei secţii speciale pediatrice la Suceava, deşi ştiu cu toţii că la Spitalul <Sf. Ioan cel Nou> copiii nu au nici o condiţie decentă pentru a fi trataţi corespunzător, iar personalul medical trebuie să facă faţă unor condiţii şi dotări la nivelul anilor 60. Personal, nu ştiu dacă parlamentarii PSD-ALDE vor avea curajul şi demnitatea să dea ochii cu cetăţenii din judeţ şi nu ştiu ce argumente vor avea pentru voturile împotriva proiectelor Sucevei şi împotriva copiilor!”, a încheiat Dumitru Mihalescul, deputat PNL ales în circumscripţia electorală nr. 35 Suceava.