Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 11 feb 2019 - Anul XXIV, nr. 34 (7035)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Poziție

Senatorul PNL Dan Cadariu acuză PSD că, prin nepăsare, blochează investiţiile în Câmpulung Moldovenesc

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Senatorul PNL de Suceava, Dan Cadariu, acuză PSD că blochează programul investiţional al municipiului Câmpulung Moldovenesc, prin povara pe care o exercită asupra bugetului local ratele şi dobânzile din proiectul „Utilităţi şi mediu la standarde europene”, în care oraşul este parte. „Municipiul Câmpulung Moldovenesc are datorii de aproape 12 milioane de lei însemnând ratele şi dobânzile aferente creditului angajat pentru implementarea Programului ”Utilităţi şi mediu la standarde europene” pentru anii 2017, 2018 şi 2019. Din acest motiv, Primăria Câmpulung Moldovenesc nu poate realiza o serie de mai multe investiţii extrem de importante pentru dezvoltarea municipiului”, a declarat Cadariu, care învinuieşte PSD de nepăsare.

El afirmă că oraşul Câmpulung are un proiect în valoare de 8 milioane de lei pentru reabilitarea aleilor şi amenajarea de parcări în mai multe cartiere, modernizarea iluminatului public,  amenajarea de spaţii verzi, canalizări pentru apa pluvială şi asfaltări. Un alt proiect important vizează asfaltarea străzilor, prin care în acest an sunt prevăzute la asfaltare străzi în lungime de 15 kilometri. Suma necesară este de 6 milioane de lei. Din reţeaua de străzi a municipiului Câmpulung Moldovenesc, de 250 de kilometri, 100 de kilometri sunt încă neasfaltate, afirmă Cadariu.

De asemenea, municipiul are nevoie de 11 milioane de lei pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale de anul trecut, bani care au fost solicitaţi Guvernului în 2018, dar nu au fost alocaţi. Banii sunt necesari pentru amenajări hidrotehnice în vederea prevenirii inundaţiilor. „Municipiul Câmpulung Moldovenesc este, poate, cea mai vitregită localitate, blocată total, din cauza Programului Utilităţi şi mediu. Practic, municipiul este blocat investiţional din cauza nepăsării celor de la PSD”, susţine senatorul liberal.

 

Cadariu cere 31,039 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor din Proiectul ”Utilităţi şi Mediu”

În acest context, parlamentarul PNL spune că a pregătit un amendament la Legea bugetului de stat pe 2019 privind suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice cu 31,039 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor împrumutate pentru ”Utilităţi şi Mediu”.

„Suntem pregătiţi să continuăm iniţiativele privind sprijinirea celor 60 de localităţi sucevene afectate de Programul ”Utilităţi şi mediu la standarde europene”. În decembrie 2018, am făcut o interpelare către ministrul de Finanţe, prin care am solicitat fonduri pentru aceste localităţi, care, în marea lor majoritate, nu au posibilităţi financiare, apar cu datorii şi nu pot face investiţii.

Recent, la solicitarea includerii în bugetul pe 2019 a sumelor necesare acoperirii ratelor şi dobânzilor scadente în anul 2019 ca sprijin pentru cele 60 de primării afectate de împrumutul pentru Programul <Utilităţi şi mediu la standarde europene>, am primit un răspuns negativ de la Guvern.

Prin urmare, am făcut încă un pas, şi solicitarea de sprijin financiar apare ca amendament, făcut de PNL, la proiectul Legii bugetului de stat pe 2019”,a arătat Dan Cadariu.

Suma de 31,039 milioane de lei ar urma să acopere plata ratelor şi dobânzilor aferente anului 2019 şi este văzută ca singura soluţie pentru ca cele 60 de primării să nu intre în colaps financiar. „Creditul este garantat de statul român şi investiţiile realizate au fost preluate la o companie a statului român, majoritatea primăriilor nebeneficiind de fonduri din credit”, a subliniat parlamentarul.

Alte amendamente care vor fi susţinute de PNL pentru judeţul Suceava se referă la finalizarea conductei magistrale de gaz Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei şi construirea unei alte magistrale de gaz de 80 de kilometri. Din cei 36 de kilometri ai conductei Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei au fost realizaţi 9,2 kilometri, până la Pojorâta. A doua magistrală de gaz, de 80 de kilometri, şi realizarea investiţiilor de distribuţie a gazului metan în 50 de localităţi, pentru 80.000 de gospodării, în zonele Păltinoasa - Rădăuţi, Valea Soloneţului, Suceava - Dolhasca s-ar putea realiza, consideră PNL, prin suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării cu suma de 80 de milioane de lei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Senatorul PNL Dan Cadariu acuză PSD că, prin nepăsare, blochează investiţiile în Câmpulung Moldovenesc.
 Vizualizări articol: 1577 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Senatorul PNL Dan Cadariu acuză PSD că, prin nepăsare, blochează investiţiile în Câmpulung Moldovenesc0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei