Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cuşnir, consideră că „aşa-zisele” proiecte de dezvoltare anunţate de conducerea Primăriei Suceava ajung să fie falimentare deoarece nici primarul Ion Lungu şi nici viceprimarii Lucian Harşovschi şi Marian Andronache nu locuiesc în municipiul reşedinţă de judeţ. „De ce se prăbuşeşte totul în Suceava, de ce toate aşa-zisele proiecte de dezvoltare ale tripletei Lungu, Andronache şi Harşovschi ajung în faliment sau sunt nişte jalnice achiziţii depăşite tehnic sau second-hand? De ce nimic nu este durabil? Totul este de mântuială, totul este la voia întâmplării, nu există o coordonare, o viziune. Nu există dorinţa şi pasiunea de a le reda sucevenilor demnitatea şi mândria”, a spus Dan Ioan Cuşnir. El a arătat că toate acestea se întâmplă deoarece Ion Lungu, de la PNL, locuieşte în Salcea, Lucian Harşovschi, tot PNL, în Moara, iar Marian Andronache, de la PMP, la Ipoteşti. Cuşnir consideră că domiciliile celor trei reprezintă o interpretare proprie a acestora pentru conceptul de zona metropolitană sau megalopolis. „Dar în loc să dezvolte împreună, economic, Suceava şi localităţile învecinate, cei trei au fugit de Suceava ca dracul de tămâie”, a declarat Dan Ioan Cuşnir.
El a afirmat că primarul Sucevei, Ion Lungu, care locuieşte în Salcea, nu a reuşit în 14 ani să realizeze un proiect comun de interconectare a municipiului reşedinţă de judeţ cu Salcea, nici măcar cu fratele său Ilie Lungu, primarul oraşului Salcea. Asta în condiţiile în care, spune Cuşnir, Aeroportul Sucevei este în Salcea. „De ce să ne mai mirăm că primarul PNL de Suceava şi primarii PNL din Ipoteşti şi Salcea împreună cu preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Suceava nu au reuşit să dezvolte un proiect de realizare a centurii de sud a Sucevei?”, a întrebat liderul PSD Suceava.
Cuşnir: Valentin Popa va lupta împreună cu Organizaţia Municipală PSD Suceava pentru a le reda sucevenilor demnitatea şi mândria
Dan Ioan Cuşnir a atras atenţia că cei care conduc de 14 ani Suceava nu numai că nu locuiesc în Suceava, dar nici nu au capacitatea de a lucra în echipă. „Pur şi simplu nu pot, nu au pregătirea şi abilităţile necesare pentru a înţelege că o dezvoltare durabilă se poate face doar de către echipe de oameni de valoare. Iar în timp ce coaliţia PNL-PMP conduce Suceava cu oameni care nu locuiesc în Suceava, echipa PSD Suceava se întăreşte cu oameni de calitate care locuiesc în Suceava şi care au decis să ni se alăture în demersul nostru de a face totul pentru Suceava!”, a subliniat Cuşnir.
În acest sens, el a amintit că într-o zi cu semnificaţii deosebite, în data de 24 ianuarie 2018, când se sărbătoreşte Unirea Principatelor Române de la 1859, o personalitate a Sucevei a decis „să îşi unească destinul politic cu PSD Suceava”, respectiv profesorul universitar dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universităţii "Ștefan cel Mare" Suceava. Dan Ioan Cuşnir a arătat că Valentin Popa va lupta împreună cu Organizaţia Municipală PSD Suceava pentru a le reda sucevenilor demnitatea şi mândria. „Prin motivarea şi valorizarea resursei umane şi diversificarea surselor de finanţare, beneficiind de experienţa şi valoarea ministrului Valentin Popa, vom fi mai eficienţi în proiectul nostru de a face totul pentru Suceava!”, a încheiat Dan Ioan Cuşnir.