Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz consideră că introducerea orelor de nutriţie în şcoli va contribui la reducerea riscului de obezitate. Maricela Cobuz a atras atenţia că obezitatea a devenit una din problemele majore de sănătate publică ale secolul XXI. Cobuz a explicat că obezitatea la copil este diferită de cea a adultului, copilul fiind în perioada de creştere, de unde decurge obligaţia ca măsurile ce vizează scăderea în greutate să nu influenţeze dezvoltarea morfofuncţională fiziologică. "Un studiu efectuat în anul 2009 a arătat că 25% dintre adulţii obezi au fost supraponderali în copilărie. Alte studii arată că supraponderalitatea apărută la copii înainte de vârsta de 8 ani se asociază cu obezitate mai severă la adult. Obezitatea copiilor din secolul XXI duce inevitabil la scăderea speranţei de viaţă. Conform unui studiu efectuat în 79 de ţări, Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că există 250 de milioane de obezi în lume, din care se estimează că 22 de milioane sunt copii cu vârsta mai mică de 5 ani”, a declarat parlamentarul sucevean. Maricela Cobuz a arătat că în România, conform unui studiu efectuat în partea de vest a ţării, la copiii între 3 luni şi 16 ani s-au identificat 14,7% copii obezi, frecvenţa obezităţii fiind uşor crescută la fetele de vârstă şcolară.
Deputatul PSD de Suceava a mai spus că intervenţiile pentru prevenirea obezităţii pot fi realizate la nivel individual, familial, instituţional, comunitar şi de sănătate publică. „Obiceiurile alimentare şi stilul de viaţă sunt deprinse din copilărie şi au consecinţe pentru întreaga viaţă. Prevenţia obezităţii trebuie începută din primul an de viaţă, prin încurajarea alimentaţiei naturale şi evitarea alimentelor hipercalorice, a făinosului în exces”, a declarat Maricela Cobuz, care a mai adăugat că „la copiii obezi sub 7 ani şi fără complicaţii se urmăreşte menţinerea greutăţii, iar la cei la care au apărut deja complicaţiile se indică scăderea ponderală. La copiii peste 7 ani şi la adolescenţii obezi se urmăreşte scăderea în greutate în toate cazurile, indiferent dacă sunt prezente sau nu complicaţiile”. Ea a mai precizat că mijloacele de realizare a scăderii ponderale constau în schimbarea obiceiurilor alimentare, la care se asociază o dietă hipocalorică – hipolipidică. Maricela Cobuz a adăugat că în plus, asocierea unui program de antrenament cu exerciţii fizice individualizate pentru fiecare caz în parte sporeşte efectele benefice ale dietei. „La nivel individual, în următorii ani, se încurajează mersul pe jos, activităţi fizice în aer liber, practicarea sportului în şcoală, respectarea unui regim alimentar cu excluderea dulciurilor, a alimentelor cu conţinut ridicat în grăsimi”, a precizat deputatul PSD de Suceava.
Maricela Cobuz va iniţia un proiect de lege pentru ca elevii să aibă ore de nutriţie
Maricela Cobuz a amintit că în data de 18 august, Guvernul României a aprobat printr-o Ordonanţă de Urgenţă ”Programul pentru şcoli” care unifică şi continuă Programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi Programul “Lapte şi corn”, implementate la nivel naţional, în conformitate cu regulamentele europene începând cu anul şcolar 2017-2018, asigurând astfel participarea României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, ce se va derula în perioada 2017-2023.
Parlamentarul social-democrat a mai spus că programul pentru şcoli are ca scop două obiective, distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf, precum şi măsuri educative. Maricela Cobuz a declarat că acest program urmăreşte crearea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă, precum şi creşterea consumului de produse locale.
Deputatul PSD de Suceava a adăugat că intervenţiile de prevenţie la nivel populaţional presupun coordonarea de acţiuni din domeniul medical, socio-economic şi politic, acestea constând în promovarea sănătăţii, adresată întregii populaţii, scopul fiind stilul de viaţă sănătos. Nu în ultimul rând, Maricela Cobuz a declarat că în calitate de deputat, membru al Comisiei de Sănătate şi Familie, dar şi de medic primar pediatru va susţine printr-o viitoare iniţiativă legislativă introducerea orelor de nutriţie în curricula şcolară.