Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat la Suceava că din punctul său de vedere, unirea României cu Republica Moldova se va face în mod natural, în cinci - şase ani. Prezent la lansarea candidaţilor PMP Suceava pentru alegerile parlamentare de anul acesta, Traian Băsescu a spus că PMP este partidul care a avut curajul să includă în programul său politic unirea României cu Republica Moldova. În opinia fostului preşedinte al României, acest lucru se poate realiza inclusiv printr-o decizie comună a parlamentelor din cele două ţări. Traian Băsescu a adăugat că din 2005 şi până în prezent au fost făcuţi paşi importanţi pentru susţinerea unirii. Băsescu a spus că în 2005, doar 3% din populaţia Republicii Moldovei era unionistă, şi mai puţin de 10% era pro-europeană. „Votul de zilele trecute din Republica Moldova arată un progres uriaş. 48% dintre cetăţeni sunt pro-europeni, şi cea mai mare parte dintre aceştia sunt unionişti. Şi dacă vom continua politicile pentru Republica Moldova, în cinci-şase ani unirea a fi o realitate”, consideră liderul PMP. El a explicat că la creşterea numărului unioniştilor au contribuit în mod special doi piloni, educaţia şi schimbarea legislaţiei privind acordarea cetăţeniei române. Traian Băsescu a explicat că atunci când a fost ales prima dată preşedinte al ţării, România oferea doar 100 de burse elevilor moldoveni, iar după un program realizat împreună cu fostul premier Emil Boc, numărul acestora a depăşit 5.000 de burse. El a arătat că în momentul de faţă, într-un ciclu de învăţământ de patru ani, circa 20.000 de tineri din Republica Moldova învaţă în România. De asemenea, Băsescu a subliniat că după simplificarea procedurilor de obţinere a cetăţeniei române, în momentul de faţă sunt circa 550.000 de cetăţeni români care sunt şi cetăţeni ai Republicii Moldova. „Aceşti doi piloni sunt cei care vor sta la baza reromânizării Republicii Moldova. Şi nu cred că Igor Dodon va interzice tinerilor să înveţe în România sau să solicite cetăţenia română. În cinci-şase ani unirea se va produce natural, pentru că şi numărul unioniştilor va creşte”, a declarat Traian Băsescu. El a propus chiar înfiinţarea unui Minister al Reîntregirii Naţionale, aşa cu a avut şi Germania. Băsescu a ţinut să-i transmită actualului preşedinte al României, Klaus Iohannis, că unirea cu Republica Moldova trebuie să fie considerat un obiectiv de ţară, aşa cum au fost şi aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.