Medicul psihiatru Alexandru Paziuc, preşedintele Asociaţiei de Psihiatrie Socială din România, susţine simplificarea procedurii de achiziţie publică în domeniul sanitar, unde necesităţile reclamă perioade scurte de achiziţie a materialelor de orice fel. „Nu mi se pare normal să comanzi ceva acum, să faci o grămadă de hârtii, iar ceea ce comanzi să vină peste trei luni, după o mulţime de aprobări. Se poate și este necesară o simplificare a procedurii de achiziţie publică în domeniul sanitar”, a declarat Paziuc, care candidează în calitate de independent pentru un loc în Camera Deputaţilor la alegerile din 11 decembrie.
El propune ca supravegherea procedurii de achiziţie de către ANAF în interiorul unităţii sanitare să se facă nu prin mecanisme de control, ci printr-un serviciu de asistenţă oferit compartimentului de achiziţii. „Propun schimbarea criteriului de achiziţie care sugerează cel mai mic cost, cu analiza celui mai bun raport calitate/preţ, pentru că nu mi se pare normal ca ministerul, de pildă, să cumpere vaccinuri la cel mai mic preţ pentru copii, cum a făcut-o recent. Când e vorba de sănătatea copiilor criteriul preţ scăzut nu există și fiecare își dorește cel mai bun pentru copiii săi, fie profilactic, fie tratament”, a explicat doctorul Paziuc.
„Intenţionez să limitez caracterul politic al intervenţiilor mele și să duc mai departe concluziile dialogului început cu cei pe care îi reprezint”
El a arătat că programul său viitor are în vedere susţinerea măsurilor reale și sustenabile necesare dezvoltării comunităţii, care să pună accent pe un management eficient orientat spre cetăţean și comunitatea din care face parte. „Aidoma funcţionării mele în consiliul local, unde am lăsat politica deoparte pentru a pune pe primul plan rezolvarea problemelor cu adevărat acute ale comunităţii, intenţionez să limitez caracterul politic al intervenţiilor mele și să duc mai departe limpede și clar concluziile dialogului început cu cei pe care îi reprezint. Fiind un medic care a luat în serios Jurământul lui Hipocrate, acţiunile mele de până acum, materializate în plan real prin cele făcute, vor continua în acest domeniu pe mai multe direcţii”, a încheiat Alexandru Paziuc.