Dumitru Mihalescul este unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din judeţul Suceava, dar şi la nivel naţional, fiind cel care a dezvoltat compania Marelvi din Rădăuţi, cel mai important jucător de pe piaţa distribuţiei de produse electronice şi electrocasnice din România. Înfiinţată în urmă cu 21 de ani, cu capital exclusiv românesc, compania Marelvi din Rădăuţi este în momentul de faţă, unicul importator şi distribuitor pentru unele dintre cele mai importante mărci de produse electronice şi electrocasnice de pe piaţa românească. Astfel, începând din anul 2008, Marelvi este unicul importator şi distribuitor al produselor frigorifice de uz casnic pe piaţa din România al unuia dintre cei mai mari şi cunoscuţi producători germani, compania Liebherr. Ulterior, în anul 2014, Marelvi Rădăuţi semnează un alt parteneriat important pentru dezvoltarea companiei, cel cu grupul coreean Dongbu Daewoo Electronics, fiind distribuitor exclusiv al produselor Daewoo pe piaţa autohtonă. Pe lângă activitatea ca om de afaceri, Dumitru Mihalescul este şi vicepreşedinte al PNL Suceava, postură din care a acordat un interviu în care vorbeşte atât despre modul în care s-a schimbat judeţul Suceava după ce funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean a fost câştigată de liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, dar şi despre necesitatea dezvoltării mediului de afaceri sucevean.
Actuala conducere PNL a CJ Suceava a reuşit deblocarea marilor proiecte din judeţ
- Domnule Mihalescul, sunteţi un om de afaceri de succes care cochetează de mai multă vreme şi cu politica. Cum le împăcaţi pe amândouă?
Dumitru Mihalescul: Din punctul meu de vedere nu cred că există vreo problemă să activezi atât ca om de afaceri, cât şi în politică. Important este însă ca atunci când vrei să faci ceva pentru domeniul în care activezi, să te implici cu adevărat. Mediul de afaceri are problemele lui şi mă bucur că odată cu venirea domnului Gheorghe Flutur la conducerea Consiliului Judeţean lucrurile au început să se mişte, să se dinamizeze. Patru ani de zile judeţul a fost blocat din păcate, în primul rând pe partea de investiţii, proiecte importante de dezvoltare atât la nivel judeţean, cât şi local, fiind complet abandonate. Iar posibilitatea ca lucrurile să se schimbe complet odată cu revenirea lui Gheorghe Flutur şi a PNL la conducerea judeţului m-a făcut şi pe mine să rămân în politică. Acum, după două luni de la preluarea preşedinţiei CJ Suceava de către Gheorghe Flutur putem să spunem că judeţul a fost deblocat, după cei patru ani de guvernare judeţeană PSD.
Printre proiectele care au fost abandonate şi care au fost deblocate în ultimele două luni, putem aminti de şoseaua de centură a Sucevei, despre care premierul Dacian Cioloş a dat asigurări că va fi finalizată anul viitor, sau de pârtia de schi de pe masivul Rarău, care a primit deja o finanţare de patru milioane de euro pentru a fi terminată. Vorbim apoi de paşii importanţi făcuţi pentru continuarea lucrărilor la magistrala de gaz metan către Vatra Dornei, pentru deblocarea proiectului de gestionare a deşeurilor, dar şi demersurile pentru deschiderea mai multor puncte de trecere a frontierei către Ucraina, printre care şi cel de la Vicovu de Sus. Dezvoltarea aeroportului a fost o altă preocupare a actualei conduceri a Consiliului Judeţean, în acest sens având loc discuţii pentru noi curse aeriene externe de la Suceava, dar şi pentru înfiinţarea unei linii de transport tip cargo.
Un lucru extrem de important este şi deschiderea la dialog cu reprezentanţii mediului de afaceri, de care preşedintele Consiliului Judeţean a dat dovadă încă de la preluarea mandatului. Şi amintesc aici că la finalul lunii iulie, Gheorghe Flutur a avut o primă întâlnire la care au participat unii dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din judeţ. A fost o întâlnire extrem de benefică, în care s-a discutat despre problemele pe care aceştia le au, dar şi despre găsirea soluţiilor prin care mediul de afaceri din judeţul Suceava să devină unul mai prietenos şi mai puternic. O concluzie după această întâlnire este aceea că oamenii de afaceri suceveni trebuie să fie uniţi şi organizaţi, pentru a fi o forţă. În discuţiile de la Consiliul Judeţean s-a vorbit şi despre controalele abuzive la care sunt supuşi uneori agenţi economici locali, în loc de a asigura o protecţie mai mare mediului de afaceri autohton. Un alt lucru important după această întâlnire este parteneriatul care s-a stabilit între CJ Suceava şi oamenii de afaceri.
În ultima perioadă s-a putut observa şi preocuparea preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, pentru sprijinirea producătorilor şi procesatorilor suceveni. Şi vorbim aici în primul rând despre demersurile pentru înfiinţarea unui lanţ al producţiei şi procesării de carne de oaie. Este o iniţiativă pentru care premierul României, Dacian Cioloş, a anunţat că Executivul şi Ministerul Agriculturii îi va acorda tot sprijinul lui Gheorghe Flutur pentru a o pune în practică. De asemenea, mai vreau să amintesc că tot pentru sprijinirea dezvoltării exporturilor de carne de oaie din judeţ, Gheorghe Flutur a avut deja o întâlnire cu importanţi oameni de afaceri din Qatar, care au anunţat că intenţionează să trimită specialişti la Suceava în vederea înfiinţării unei linii de transport aerian de tip cargo.
Vizita premierului în judeţul Suceava arată fără echivoc susţinerea de care se bucură preşedintele Flutur la nivel naţional
- Schimbarea de macaz la Consiliul Judeţean a produs efecte şi în zona Rădăuţi? Vă întreb pentru că ştiu că aveţi în coordonare acest colegiu din partea PNL.
Dumitru Mihalescul: În mod sigur că da. Atât în municipiul Rădăuţi, unde au demarat deja lucrările de asfaltare a străzilor, cât şi în alte localităţi din zonă se poate vedea clar că primarii şi-au început în forţă activitatea, şi că au avut sprijinul conducerii PNL a Consiliului Judeţean. Şi în primul rând trebuie să amintim de finalizarea lucrărilor de asfaltare a drumului naţional din Vicovu de Jos şi Putna, ca urmare a demersurilor făcute de Gheorghe Flutur. De altfel, o preocupare a actualei conduceri PNL a CJ Suceava a fost modernizarea reţelelor de drumuri din tot judeţul, şi aici putem aminti şi de începerea lucrărilor de asfaltare pe DN 17B, pe Valea Bistriţei, dar şi de demersurile pentru începerea construcţiei şoselei de centură a municipiului Rădăuţi.
Revenind la zona Rădăuţi, şi la Horodnicu de Sus, comună condusă în momentul de faţă de un primar liberal, Valentin Petrică Luţa, lucrurile au evoluat foarte mult în ultimele două luni. În acest timp s-a reuşit modernizarea dispensarului uman, se finalizează modernizarea centrului comunei şi s-a obţinut certificatul de urbanism pentru reţeaua de apă şi canal. Este o investiţie de 2,5 milioane de euro, din fonduri europene, pentru o reţea de 12 kilometri, care va fi finalizată anul viitor. În acelaşi timp în această comună avem un proiect pentru modernizarea căminului cultural, şi s-a obţinut deja o finanţare de 2,5 milioane de lei pentru lucrări la două unităţi şcolare. Alte două proiecte ambiţioase ale primarului din această comună sunt şi înfiinţarea unui „Sat Bucovinean”, dar şi a unui parc industrial pe o suprafaţă de 35 de hectare.
O altă comună în care PNL a reuşit să câştige alegerile locale este Marginea. Şi aici, primarul Dumitru Nichitean a demonstrat că în două luni, cu o administraţie eficientă, se pot realiza lucruri importante. Este vorba despre proiectul de modernizare a drumului de centură al comunei, un proiect european de 1,2 milioane de euro, la care în maxim două luni se poate semna contractul de finanţare. Un alt proiect important care este deja eligibil este cel de reabilitare, modernizare şi dotare a Căminului Cultural din Marginea, dar şi un proiect pentru finalizarea Şcolii Gimnaziale nr. 4. Şi în materie de lucrări la drumuri, primăria a reuşit să stabilească o listă de priorităţi şi avem studii de fezabilitate şi proiectare pentru betonarea a nouă kilometri de drumuri comunale. Şi nu în ultimul rând, primăria a prins deja în bugetul local 500.000 de lei pentru modernizarea trotuarelor din comună.
Astfel de exemple de implicare în dezvoltarea comunităţilor, atât a administraţiilor locale, dar şi a Consiliului Judeţean în deblocarea unor investiţii au făcut ca în mai multe discuţii pe care le-am avut cu oamenii, aceştia să declare ferm că sunt convinşi că au făcut un lucru bun votându-l pe Gheorghe Flutur.
- Sunteţi un fin cunoscător al realităţilor socio-economice ale judeţului. Cum vedeţi transformarea judeţului după alegerile din 5 iunie?
Dumitru Mihalescul: Judeţul a luat-o în sfârşit pe drumul cel bun, sau ca să fiu mai precis a fost repus pe drum, pentru că era cam pe lângă. Fosta administraţie pesedistă l-a dus în bălării. În doar două luni de zile de când domnul Gheorghe Flutur a preluat frâiele, Bucovina a fost repusă pe harta ţării. Zona noastră a avut parte de o promovare aşa cum a fost în perioada 2008-2012. Acest lucru este demonstrat prin ceea ce s-a întâmplat în judeţul Suceava în ultimele două luni, atât prin promovare, cât şi prin numărul mare de acţiuni de amploare care au fost organizate pentru turişti şi suceveni. La finalul primei ediţii a Lunii Diasporei, care a avut loc în luna august, cifrele dovedesc că judeţul Suceava a fost vizitat de un număr record de turişti. Din estimările făcute, nu mai puţin de 54.000 de turişti au fost cazaţi luna trecută în pensiunile şi hotelurile din judeţul Suceava, ceea ce a însemnat un procent de ocupare al acestora de 85 – 90%. Asta înseamnă că în august 2016 s-a înregistrat o creştere cu 22% a numărului de turişti, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Mai mult, la toate acţiunile de amploare organizate în judeţ pe parcursul lunii august, cum ar fi deschiderea expoziţiei de la Cetatea de Scaun, "Pelerin în Bucovina", pelerinajele de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, Festivalul Medieval din Suceava, "Bucovina Rock Castle", "Suceava Air Show" sau "Sărbătoarea Muntelui" de pe Rarău au fost prezente peste 100.000 de persoane.
Pe de altă parte, în cele două luni care au trecut de la alegerile locale s-a putut observa, în mod clar, susţinerea pe care Gheorghe Flutur o are din partea Guvernului. Acest se vede, aşa cum am mai spus, prin deblocarea unor mari proiecte abandonate în perioada guvernării centrale şi locale a PSD, cât şi prin susţinerea de care va beneficia Gheorghe Flutur în dezvoltarea proiectelor anunţate pentru dezvoltarea agriculturii şi zootehniei din judeţ.
Iar întâlnirea de la Suceava a premierului Dacian Cioloş cu omologul său polonez, care a avut loc la finalul lunii trecute, arată fără echivoc susţinerea de care se bucură preşedintele Flutur la nivel naţional. Şi, să nu uităm că, în cadrul acestei vizite, Gheorghe Flutur i-a solicitat premierului o autostradă Nord-Sud. La rândul său premierul Dacian Cioloş a declarat că a discutat cu oficialii din Polonia despre proiecte importante de infrastructură, în special posibilitatea începerii construirii axei europene de la Nord la Sud, care să treacă prin Polonia, Ucraina, România, către Grecia şi Turcia.
„Am convingerea că PNL va câştiga în judeţul Suceava dar şi la nivel naţional astfel încât să putem prelua guvernarea”
- Mulţi dintre locuitorii judeţului printre care şi rădăuţenii, lucrează în străinătate. Meritau aceştia o Lună a Diasporei?
Dumitru Mihalescul: Nu numai că meritau, era chiar necesară. Iniţiativa domnului preşedinte Flutur a fost binevenită, ca atare fiind preluată şi de alte judeţe. Trebuie să ne gândim şi la cei care cu mari sacrificii aduc bani în judeţ, în ţară şi să-i convingem să investească în afaceri profitabile care să ducă şi la dezvoltarea zonei. Trebuie amintit că la discuţiile pe care Gheorghe Flutur le-a organizat au fost prezenţi extrem de mulţi suceveni din Diaspora, iar în cadrul întâlnirilor au fost preluate problemele pe care aceştia le au, dar în acelaşi timp le-au fost prezentate şi oportunităţile de investiţii în judeţ. Preocuparea administraţiei judeţene pentru sucevenii din Diaspora nu este doar pe perioada lunii august, având în vedere că la Consiliul Judeţean a fost creat un site de internet prin care se va comunica permanent cu aceştia, şi în acelaşi timp, pentru a-i atrage să investească ceea ce câştigă aici, acasă la ei, va fi realizat un alte site pe care vor fi prezentate exemplele celor care au făcut deja investiţii şi care au succes în activitatea lor. Mai mult, considerăm că sucevenii din Diaspora pot fi principalii ambasadori ai judeţului şi ai Bucovinei în ţările unde lucrează, dar în acelaşi timp se pot organiza pentru a solicita marilor companii aeriene dezvoltarea de noi curse internaţionale de pe Aeroportul Suceava, pe lângă cele pe care le avem acum spre Londra şi Milano.
- Un pronostic pentru alegerile din toamnă?
Dumitru Mihalescul:Am convingerea că PNL va câştiga în judeţul Suceava dar şi la nivel naţional, astfel încât să putem prelua guvernarea. Gheorghe Flutur a demonstrat la alegerile locale că poate câştiga aproape de unul singur. El a tras PNL-ul în sus şi nu invers. Cu echipa de candidaţi în jurul său, cu primarii şi cu activiştii partidului vom merge sigur la victorie.