Organizaţia de Tineret a PSD Suceava are un nou preşedinte. Duminică, 3 iulie a.c., în cadrul Conferinţei Judeţene de Alegeri a TSD Suceava, a fost ales preşedinte în unanimitate, de cei 150 de delegaţi convocaţi, George Șoldan. Tânărul este absolvent al Facultăţii de Știinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii “Ștefan cel Mare” Suceava şi activează în rândurile TSD Suceava din 2007. Din februarie 2016, când a demisionat din funcţie Alexandru Solcan, interimatul a fost asigurat de Cătălin Fediuc.
Conform unui comunicat de presă remis de purtătorul de cuvânt al PSD, Ioana Irimia, programul de activitate pe care şi l-a propus preşedintele ales ”pune accent pe dezvoltarea valorilor social-democrate în comunitate, confruntarea de idei şi susţinerea partidului”.
Noul Birou Judeţean al TSD Suceava este următorul: prim-vicepreşedinte - Cătălin Fediuc, secretar - Ionuţ Cojocariu, vicepreşedinţi - Gabriel Buciac, Ionuţ Brădăţan, Isidor Negruşer, Alexandru Mihoc, Alexandru Gabriel Stoleriu, Ondina Ioana Andrei, Mihai Juravle, Alin Mateiciuc, Claudiu Cozianu, Ștefan Gireadă şi tinerii primari din Frumosu - Constantin Buga, Pătrăuţi – Adrian Isepciuc şi Slatina - Vlad Gherman.
La eveniment au fost prezenţi senatorul Ovidiu Donţu, deputaţii Eugen Uricec şi Cezar Cioată, consilierii judeţeni Cătălin Ioan Nechifor, Alexandru Rădulescu, Dan Ioan Cuşnir şi primarul de Fălticeni, Cătălin Coman.
Conferinţa judeţeană de alegeri a TSD Suceava a fost condusă de liderul grupului PSD din Consiliul Judeţean Suceava, fostul preşedinte al PSD Suceava, Cătălin Ioan Nechifor. Acesta a transmis şi salutul preşedintelui interimar al PSD Suceava, deputatul Ioan Stan, care nu a putut fi prezent la lucrările şedinţei.
Comunicatul PSD mai precizează că Ioan Cătălin Nechifor le-a spus tinerilor că TSD este una dintre cele mai importante organizaţii pe care le are Partidul Social Democrat şi care a dat foarte multe valori. “Vestea bună este că în 5 iunie s-au ales mulţi tineri în funcţie, primari şi consilieri locali. Acest semnal de întinerire a partidului l-aţi dat şi au fost aleşi primari în comunităţi dificile. Este foarte important să vă integraţi în politică. La PSD există cadrul special să fiţi capabili să oferiţi mult comunităţii”, i-a încurajat Nechifor pe tinerii social-democraţi.