Preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a votat ieri dimineaţă, la una dintre secţiile din incinta Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava. Alături de şeful administraţiei judeţene au fost prezenţi candidatul PSD pentru Primăria Suceava, Tiberius Brădăţan, senatorii Neculai Bereanu şi Ovidiu Donţu, precum şi alţi candidaţi pentru Consiliul Judeţean.
După ce a votat, Cătălin Nechifor a precizat că şi-a dat votul pentru „un mod de a face politică, pentru cei patru ani de mandat şi pentru colegii mei”. Cătălin Nechifor a subliniat că a votat pentru sucevenii care cred că se poate face şi altfel de politică. „Mă bucur foarte mult că la noi sunt trei tineri sub 29 de ani, sunt şapte doamne care încearcă acum să devine administratori în localităţi. Am votat pentru foarte mulţi colegi care îşi pun speranţele în noi şi am votat pentru sucevenii care cred că se poate face şi altfel de politică. Doamne ajută şi o zi frumoasă!”, a încheiat Nechifor.
( 6 iun 2016, 11:29:42