Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 2 iun 2016 - Anul XXI, nr. 128 (6241)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Iniţiativă

Programe de ajutor social şi de sprijinire a pensionarilor, a persoanelor fără venituri şi a familiilor tinere din Rădăuți, propuse de Constantin Boliacu, candidatul ALDE la primărie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Candidatul ALDE pentru Primăria Rădăuţi, Constantin Boliacu, a declarat că în calitate de primar va pune în practică mai multe programe de ajutor social şi de sprijinire a pensionarilor, a persoanelor fără venituri şi a familiilor tinere din acest municipiu. Constantin Boliacu a subliniat că acesta este unul dintre proiectele sale de suflet, apărut dintr-o realitate pe care a constatat-o în campania din casă în casă pe care a făcut-o în ultimele cinci luni. „O mare parte dintre rădăuţenii cărora le-am bătut la uşă o duc greu, şi chiar dacă nu mi-au spus am simţit acest lucru de cum mi-au deschis uşa, şi poate indirect şi sufletul. Pentru toţi aceşti oameni care nu au venituri, sau au venituri mici, şi mă refer în primul rând la pensionarii cu pensii de mizerie, dacă o să câştig mandatul de primar, voi veni cu proiecte care să le îmbunătăţească viaţa”, a declarat Constantin Boliacu. El a precizat că este posibil ca mulţi rădăuţeni să se întrebe de unde vor exista bani pentru aceste proiecte, motiv pentru care a explicat că Primăria Rădăuţi a avut şi are venituri suficiente pentru a susţine proiectele propuse de el, însă doar în condiţiile în care se va stopa „jaful asupra banului public” din ultimii ani, la care se vor adăuga şi fondurile europene. Candidatul ALDE pentru Primăria Rădăuţi a spus că în baza legislaţiei existente va acorda tichete sociale pentru plata apei şi canalizării, energiei electrice şi medicamente, pentru perioada anotimpului rece, când cheltuielile cu încălzirea atât la bloc, cât şi la case sunt foarte mari. „Voi acorda lunar pachete cu alimente acelor persoane şi familii care au venituri şi pensii foarte mici. Acest program există în foarte multe oraşe ale ţării, precum Constanţa sau Mangalia, şi voi face tot posibilul pentru a-l implementa şi la Rădăuți. Şi chiar dacă unii răutăcioşi vor comenta că sunt măsuri de stânga, eu le spun că nu există măsuri de stânga sau de dreapta, ci doar măsuri sociale pentru cetăţenii fără venituri sau cu venituri mici”, a afirmat Constantin Boliacu. El a mai adăugat că va avea în vedere şi înfiinţarea unui centru de zi pentru pensionari, cu asigurarea de asistenţă medicală, precum şi dezvoltarea serviciului de îngrijire la domiciliu.

 

Boliacu spune că personal va contribui lunar cu o sumă de bani din veniturile proprii ale familiei sale pentru o parte din aceste proiecte

Candidatul ALDE pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi a mai spus că pentru copiii cu autism va construi un centru de zi, pentru ca aceştia să nu mai fie transportaţi zilnic la Suceava, „un chin şi pentru ei şi pentru părinţi”. „Şi pentru că la serviciul de asistenţă socială al primăriei există o echipă competentă, vom încerca să atragem fonduri europene şi vom face parteneriate cu ONG-uri pentru implementarea acestor proiecte. Acordarea de facilităţi sporite la plata impozitelor şi taxelor locale pentru persoane şi familii cu dificultăţi financiare şi venituri reduse, precum şi construirea de locuinţe sociale, dar şi achiziţia de locuinţe de pe piaţa imobiliară pentru persoane defavorizate sau cei care ies din instituţii sociale, centre de plasament, vor fi priorităţi din programul de protecţie şi asistenţă socială”, a declarat Constantin Boliacu. El a mai spus că în calitate de primar va susţine acordarea de subvenţii, mai ales grupelor de populaţie vulnerabile şi defavorizate social şi economic, respectiv familiilor tinere, persoanelor cu dizabilităţi, vârstnicilor cu venituri mici şi fără susţinători. Mai mult, Constantin Boliacu a afirmat că personal va contribui lunar cu o sumă de bani din veniturile proprii ale familiei sale pentru o parte din aceste proiecte, în special pentru cel care prevede acordarea de alimente.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Programe de ajutor social şi de sprijinire a pensionarilor, a persoanelor fără venituri şi a familiilor tinere din Rădăuți, propuse de Constantin Boliacu, candidatul ALDE la primărie.
 Vizualizări articol: 2449 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Programe de ajutor social şi de sprijinire a pensionarilor, a persoanelor fără venituri şi a familiilor tinere din Rădăuți, propuse de Constantin Boliacu, candidatul ALDE la primărie0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei