Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 1 iun 2016 - Anul XXI, nr. 127 (6240)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Campanie electorală

Victor Ponta a fost, ieri, la Suceava pentru a susţine candidatura lui Tiberius Brădăţan

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Fostul premier Victor Ponta a venit, ieri, la Suceava pentru a susţine candidatura doctorului Tiberius Brădăţan la primăria municipiului reşedinţă de judeţ, precum şi a celorlalţi candidaţi ai partidului, la alegerile de duminică. În faţa câtorva sute de oameni care au venit să-l întâlnească la Conacul Domnesc, Ponta le-a mulţumit social-democraţilor suceveni pentru că în ultimii 5-6 ani au fost împreună, ”la bine şi la rău, la victorii şi la înfrângeri”. ”Cine ţi-e alături la greu, ăla ţi-e prieten. La bine toată lumea era cu noi. Când sunt momente dificile rămân doar cei care au caracter, cei pe care poţi să te bazezi şi vă mulţumesc tuturor celor de aici. Împreună ne batem de 15 ani pentru ceea ce e bine pentru Suceava şi pentru România. De câte ori o să aveţi nevoie de mine, o să fiu şi eu alături de dvs., aşa cum sunt azi”, a spus Victor Ponta.

Fostul prim-ministru a afirmat că ”în mod special” a vrut să vină la Suceava pentru că ”aici e o situaţie specială, ca întotdeauna”. ”În urmă cu patru ani, în 28 mai, împreună cu Crin Antonescu, în faţa a peste 10.000 de suceveni, am promis că scăpăm Suceava de Fluturi (n.r. - Gheorghe Flutur, actual candidat PNL la Consiliul Judeţean Suceava). Fluturii ăştia sunt mai răi decât turcii şi tătarii. Degeaba îi baţi, că vin înapoi. I-am bătut în 2012 pe ambii Fluturi – şi la Suceava, şi la Botoşani. Acum s-au întors, cu aceleaşi gânduri. Credea Crin Antonescu, credea cineva că în 2016 cei doi Fluturi or să fie candidaţii PNL?”, a întrebat Ponta. El şi-a continuat discursul spunând că nimic nu i se pare mai ruşinos decât să îţi vinzi numele, un nume respectabil în România mult timp, ”unor jefuitori care şi când îi gonesc oamenii stau ascunşi o perioadă şi vin înapoi”.

Candidatura lui Gheorghe Flutur din partea PNL, partid care împreună cu PSD l-a învins la alegerile din 2012, a fost catalogată de Victor Ponta ca ”bătaie de joc”, ”sfidare la adresa oamenilor” şi ”ticăloşie”, despre care crede că va fi sancţionată de electorat la alegerile din 5 iunie. ”PNL nu-şi poate căuta lideri decât de la PDL? Cum să fie liderii PNL cei pe care cu toţii am promis în 2012 că-i dăm jos şi îi facem să plătească pentru relele pe care le-au făcut?”, a întrebat Ponta.

 

Victor Ponta a declarat că în 2012 PSD şi ”adevăraţii liberali” au scăpat judeţul de jaf

Fostul premier şi-a îndemnat colegii de la Suceava să lupte cu liberalii şi să învingă, ”altfel ăştia vin şi se apucă de ceea ce au făcut până în 2012”. ”Dacă oamenii au uitat, o să-şi aducă repede aminte, dacă îi vor pune cumva la loc. Mergeţi şi amintiţi-le oamenilor cum împreună cu adevăraţii liberali, cu Crin Antonescu, i-am scăpat în 2012 de jaful care domnea în Suceava şi e de datoria oamenilor să fie alături de noi pentru a opri ca acele vremuri rele să se întoarcă”, a fost îndemnul lui Ponta pentru candidaţii PSD din Suceava.

El a afirmat că poate merge cu candidaţii PSD ”peste tot în Suceava, în fiecare oraş sau comună din judeţ şi din ţară” pentru că în perioada cât a fost la guvernare n-a tăiat pensii şi salarii, ci, dimpotrivă, a readus aceste venituri la valoarea la care erau când au fost tăiate de Guvernul Boc, iar pe oamenii de afaceri i-a sprijinit prin reducerea unor taxe şi a TVA. ”Dacă am uitat ce au făcut ei în 2010 şi 2011, ne-am adus aminte în 2016. Subvenţii în agricultură zero, fonduri europene zero, investiţii drumuri zero, salarii mai mari zero, pensii mai mari zero. Ăsta e Guvernul lui Iohannis. Dacă vor rămâne cei care sunt acum, 2017 va fi exact ca 2010. Deja au început să spună că nu mai au bani. Dar ce aţi făcut cu banii pe care vi i-am lăsat, că anul trecut România a avut cea mai mare creştere economică, cea mai mare creştere de încasări bugetare, cel mai mic deficit? Unde au dispărut banii României în 6 luni?”, a declarat Ponta, care a completat ulterior că actualul guvern este ”al familiei Iohannis”.

 

Ponta: ”Guvernul familiei Iohannis e o catastrofă”

Referindu-se la guvern, Victor Ponta a declarat că a fost ”politicianist, cinic, imoral şi ticălos” din partea preşedintelui Klaus Iohannis ”să se folosească de moartea oamenilor de la Colectiv ca să dea jos un guvern care funcţiona foarte bine şi care avea legitimitatea votului”. ”Guvernul actual n-a fost votat de nimeni şi funcţionează foarte prost. Dincolo de faptul că plăteşte cheltuielile de transport ale familiei Iohannis, acest guvern nu face nimic pentru ceilalţi 20 de milioane de români. E guvernul familiei Iohannis, nu Guvernul României ori al vreunui partid, că nici PNL nu-l recunoaşte. Oamenii spun că acum nu mai guvernează nimeni, că nu se întâmplă nimic, doar se distruge tot ce s-a făcut şi eventual se dă străinilor ceea ce a mai rămas al românilor. Pentru fiecare zi cât guvernul familiei Iohannis rămâne la Palatul Victoria, România pierde milioane de euro fonduri europene, milioane de lei din încasări bugetare şi avem blocaje administrative incredibile. Toată lumea e de acord cu mine, că guvernul familiei Iohannis e o catastrofă, mai rămâne să facem pasul următor, partea de acţiune”, a mai declarat Victor Ponta.

 

Brădăţan: ”Vom construi o echipă care va face un viitor mai frumos pentru zona noastră”

Candidatul PSD la Primăria Suceava, Tiberius Brădăţan, i-a mulţumit lui Ponta pentru prezenţa la Suceava şi l-a caracterizat drept ”conducătorul guvernului care a adus bunăstare României”. ”PSD este partidul care trebuie să câştige aceste alegeri şi pe cele din toamnă. La Suceava a venit vremea schimbării. Suceava trebuie să fie acolo unde îi este locul, cel de Cetate de Scaun a lui Ştefan cel Mare, şi trebuie să fim mândri că suntem suceveni, locuitori ai Cetăţii de Scaun a lui Ştefan cel Mare. Acestea sunt rădăcinile noastre, de aici pornim şi vrem să construim un alt fel de viitor. De aceea noi spunem că la Suceava schimbarea nu mai poate fi oprită”, a declarat Brădăţan.

Candidatul PSD la Primăria Suceava a afirmat că ”trebuie să lăsăm deoparte orice urmă de ură, de vrajbă, de neînţelegere şi să gândim constructiv” deoarece ”Suceava are nevoie să se dezvolte împreună cu toate localităţile ei, să gândească integrat modul de a creşte, de a ne moderniza cu toţii, împreună, să fim o echipă. (...)  Cred şi ştiu că PSD este singurul partid căruia îi pasă de oameni, care vrea să progreseze împreună cu oamenii, care a făcut o schimbare reală în interiorul lui, care a ştiut să se adapteze la aceste vremuri. Cu Cătălin Nechifor, care va fi preşedintele CJ, vom construi o echipă care va face un viitor mai frumos pentru zona noastră. Această echipă unită nu mai poate fi oprită”, a mai spus Tiberius Brădăţan.

Aceeaşi notă de încredere a arătat-o şi preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, care, după ce şi-a exprimat regretul pentru demisia lui Victor Ponta din fruntea guvernului, a spus că în acest context românii pot să-şi dea seama cel mai bine ”ce-au avut şi ce-au pierdut” comparând activitatea Cabinetului Ponta cu ultimele 6 luni, când ţara este administrată de Cabinetul Cioloş.

Nechifor a enumerat proiectele finanţate în judeţ în perioada mandatului Ponta, printre care reabilitarea Cetăţii de Scaun, a Aeroportului ”Ştefan cel Mare” şi a Spitalului de Urgenţă Suceava, precum şi peste 120 de proiecte de alimentare cu apă, canalizare, reabilitare drumuri şi şcoli. ”Sunt foarte bucuros când văd cum s-a schimbat judeţul în aceşti patru ani. Nu este localitate în care să nu fi fost făcut ceva în mandatul lui Victor Ponta. Cea mai bună guvernare din 1989 încoace”, a declarat Cătălin Nechifor, care i-a îndemnat pe oameni să-şi imagineze cum ar fi fost România anului 2016 cu Victor Ponta preşedinte.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Victor Ponta a fost, ieri, la Suceava pentru a susţine candidatura lui Tiberius Brădăţan.
 Vizualizări articol: 3338 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 2 voturi
Victor Ponta a fost, ieri, la Suceava pentru a susţine candidatura lui Tiberius Brădăţan1.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei