Primarul din Broşteni, Nicolae Chiriac, a anunţat că principalul său proiect pentru următorii patru ani va fi ca împreună cu locuitorii acestui oraş „să lucrăm în unitate şi armonie la un viitor mai bun pentru noi şi copiii noştri”. Nicolae Chiriac va candida din partea PNL pentru un nou mandat de primar la alegerile din data de 5 iunie 2016. Chiriac a precizat că încă de la preluarea funcţiei de primar, în urmă cu patru ani, priorităţile sale au fost grija pentru cetăţenii acestui oraş şi pentru cheltuirea eficientă a banului public.
„Împreună cu locuitorii oraşului, prin taxele şi impozitele colectate, am reuşit să achităm într-un termen scurt datoriile pe care le-am găsit în momentul preluării mandatului. De asemenea, prin achiziţionarea unei gunoiere şi a unei autobasculante am redus considerabil cheltuielile cu salubrizarea oraşului”, a spus primarul din Broşteni. El a precizat că încă din vara anului 2012 au început lucrările pentru schimbarea în bine a oraşului.
Nicolae Chiriac a arătat că în toamna anului 2013 au început lucrările de modernizare a centrului civic din Broşteni, acesta având în momentul de faţă o înfăţişare cu adevărat europeană.
„Lucrări importante au fost efectuate şi pentru modernizarea străzilor din cartierul mineresc. După o primă etapă a modernizării, începută în anul 2013, lucrările au continuat şi în perioada 2014 – 2015. Cartierul are acum un aspect modern, asemeni marilor oraşe din ţară”, a spus Nicolae Chiriac, el adăugând că în acest cartier au fost pavate străzile Nicolai Nanu şi G.T. Kirileanu, în proiect fiind prevăzută finalizarea pavării până la DN 17B.
Primăria a alocat fonduri pentru lucrări la şcoli, unităţi de cult, precum şi pentru modernizarea infrastructurii
Nicolae Chiriac a amintit şi de investiţiile în repararea punţilor din Fieru, Capra şi Cotârgaşi, precum şi de lucrările de reparaţii la drumurile din satele aparţinătoare, Holda, Holdiţa, Antăleni, Neagra, Cotârgaşi, Frasin, Capu Dealului şi Gura Negrii. El a arătat că alte investiţii au fost realizate pentru finalizarea bazei sportive din Cotârgaşi, acoperirea a trei blocuri din oraş, precum şi pentru repararea şi utilarea primei maşini din pompieri din Broşteni.
Nicolae Chiriac a precizat că din fondurile primăriei au fost montate centrale termice performante la şcoala din satul Cotârgaşi, la Spitalul "Carmen Sylva" şi la grădiniţa cu program prelungit. El a mai spus că în perioada primului său mandat de primar au fost finalizate lucrările de reparaţii la Casa de Cultură, precum şi lucrările de reparaţii şi modernizare la şcoala din satul Dârmoxa. Pe de altă parte, Nicolae Chiriac a ţinut să precizeze că în paralel cu modernizarea străzilor au fost efectuate lucrări de pavare a aleilor şi curţilor la bisericile ortodoxe din satele Holda, Lungeni, Cotârgaşi, Frasin, Dârmoxa, la Biserica Adventistă Lungeni, Biserica Penticostală Broşteni, precum şi la şcolile din satele Holda, Cotârgaşi, Pârâul Lat, Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu”, Muzeul Etnografic din satul Frasin, căminul cultural din Holda, la dispensarul uman din Broşteni şi la Spitalul „Carmen Sylva”. Primarul din Broşteni a subliniat faptul că o investiţie importantă a fost şi racordarea la reţeaua de apă a locuitorilor din Holda şi Holdiţa.
Nicolae Chiriac a mai adăugat că din fondurile proprii ale primăriei au început deja lucrările de asfaltare a drumurilor în satele Frasin, Haleasa şi Holdiţa. Chiriac a declarat că primăria a depus la Ministerul Dezvoltării un proiect pentru obţinerea finanţării pentru asfaltarea a 12 kilometri de drumuri din mai multe zone ale oraşului.
Primăria are aprobate două proiecte pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare
Pe de altă parte, Nicolae Chiriac a precizat că primăria a obţinut aprobarea pentru două proiecte extrem de importante pentru oraşul Broşteni, pentru care deja a fost lansată procedura de licitaţie. Primul dintre acestea, „reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de canalizare cu staţie de epurare”, are o valoare de peste 11 milioane de lei, în timp ce al doilea proiect, cu o valoare de aproape 7,8 milioane de lei, va fi realizat pentru reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă. Nicolae Chiriac a spus că printre proiectele pe care le are în vedere pentru următorul mandat se numără asfaltarea drumurilor comunale din toate satele aparţinătoare, asfaltări şi apărări de maluri ale străzii Neagra, investiţie de 8,5 milioane de lei, realizarea canalizării în toate satele, amenajarea unei pârtii de schi şi de sanie, realizarea de baze sportive şi cămine culturale în sate, amenajarea stadionului din Broşteni, amenajarea parcului şi Muzeului „Ion Creangă”, precum şi promovarea obiectivelor turistice şi a tradiţiilor.
Chiriac a mai afirmat că în calitate de primar va sprijini firmele mici şi mijlocii care au ca obiect de activitate exploatarea lemnului, pentru ca o parte din masa lemnoasă să fie procesată în zonă, precum şi scutirea de impozit pentru proprietarii care îşi izolează termic locuinţele.
Nu în ultimul rând, Nicolae Chiriac a spus că în oraşul Broşteni va avea loc un referendum pentru revenirea la statutul de comună.