Un tânăr specialist în silvicultură, Constantin Cazac, va candida pe lista UNPR pentru Consiliul Judeţean. De profesie inginer în silvicultură, Constantin Cazac ocupă locul patru pe lista pe care progresiştii au depus-o pentru CJ Suceava. În vârstă de 31 de ani, candidatul UNPR a absolvit Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc şi Facultatea de Silvicultură din Suceava. După absolvirea facultăţii, Constantin Cazac şi-a început activitatea în domeniu ca inginer silvic la o firmă privată, după care a fost angajat în cadrul Parcului Naţional Călimani. Începând din 2016, candidatul UNPR pe lista pentru Consiliul Judeţean Suceava îşi desfăşoară activitatea de inginer în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei.
De precizat că lista UNPR pentru CJ Suceava este deschisă de Marius Boghian, acesta fiind urmat de Iulian Nadolu, Constantin Dorel Dumitraş, Constantin Cazac, Gheorghe Scheuleac, Vasile Ciurariu, Dorin Cristinel Simota, Lenuţa Balan, Mihai Ionel Cojocar şi Nicuşor Marcel Cojocaru.
Reamintim că la depunerea listei de candidaturi, liderul UNPR Suceava, Mihai Neagu, a anunţat că organizaţia pe care o conduce îşi propune să obţină peste 5% la alegerile locale din acest an, care vor avea loc în data de 5 iunie.