Cătălin Miron, preşedintele PNL Rădăuţi şi candidatul acestui partid pentru funcţia de primar, spune că în acest oraş s-a format de-a lungul timpului o adevărată „cooperativă”, care nu a făcut altceva decât „să devalizeze bugetul local”. În opinia lui Miron, există o triadă a răului, formată din actuali şi foşti pesedişti, iar perspectiva ca vreunul dintre ei să ajungă la conducerea Primăriei Rădăuţi ar însemna condamnarea oraşului la mizerie pentru alţi 4 ani.
„Cooperativa prin care se sifonează banul public în Rădăuţi trebuie să dispară cât mai rapid. Clasa politică din Rădăuţi s-a format, în mare parte, în jurul intereselor de grup. Un grup care s-a dezvoltat rapid şi pe principii aproape semimafiote, unde fiecare este legat de fiecare. Cu ce sunt legaţi atât de strâns? Cu afaceri din care se fură bani publici, cu sisteme de relații în eludarea legii. De aceea Rădăuţiul a rămas împietrit şi nu se poate dezvolta”, a arătat Cătălin Miron.
Candidatul liberalilor pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi spune că în acest moment s-a ajuns la o luptă în interiorul „cooperativei”, o luptă prin care trei actuali şi foşti PSD-işti „trag cu dinţii” pentru a se agăţa de putere şi de anumite privilegii.
„Vedem astăzi un candidat ALDE pesedist până în măduva oaselor şi profitor al unui sistem politic care l-a promovat director economic la Spitalul Județean. Vedem astăzi un uperist, băiat de sistem, fost uneperist al generalului Oprea transformat în pesedist pentru a-și pune mămica director la cel mai renumit liceu din oraş. Iar acestea sunt doar chestiunile vizibile. Despre candidatul oficial al PSD pentru Primăria Rădăuţi ce să mai vorbim? El este la butoane, cum singur afirmă, şi face ce vrea, cum vrea şi unde vrea pentru că nimeni nu îndrăznește să-i spună nimic. Şi ştiţi de ce? Pentru că-i are pe mulţi la mână”, a menţionat Cătălin Miron.
În opinia preşedintelui liberalilor rădăuţeni, această „cooperativă” reprezintă un „flagel cancerigen” pentru toată comunitatea, iar consecinţele sunt vizibile cu ochiul liber: lipsa locurilor de muncă, lipsa unor investiţii, lipsa programelor de dezvoltare, străzi şi trotuare distruse, iar lista poate continua cu multe alte puncte.
„Eu nu mai vreau o astfel de normalitate. Dar mai cred că şi ei au o şansă extraordinară, aceea de a pleca şi a lăsa oraşul să fie administrat corespunzător. Dacă vor câştiga alegerile socialiștii, nu contează care din cei trei, Rădăuţiul va fi doar o pradă pentru ei. Nu cred că vreo instituție a statului de drept, inclusiv DNA, ar putea destructura această cooperativă. Are ramificații prea mari şi prea multe. Singurii care putem să-i dăm jos şi să-i trimitem acasă suntem noi, rădăuţenii”, a concluzionat Cătălin Miron.