PSD Suceava l-a lansat în competiţia pentru câştigarea Primăriei Frumosu pe un tânăr de 29 de ani, Constantin Buga. De profesie inginer constructor, Constantin Buga a anunţat, încă de pe acum, că dacă va câştiga funcţia de primar îşi propune ca investiţiile din următorii patru ani să fie realizate în toată comuna, şi nu „în funcţie de rezultatele obţinute în urma alegerilor”, aşa cum au afirmat deja alţi contracandidaţi şi cum s-a întâmplat până în momentul de faţă. „Mi-am propus ca împreună cu echipa mea de consilieri locali şi cu locuitorii comunei, pe care de altfel îi reprezentăm, să dezvoltăm şi să modernizăm localitatea Frumosu. Vrem o schimbare mult aşteptată, astfel încât, împreună, să fim mândri de comuna noastră, iar aceasta să fie în continuare demnă de numele care îl poartă”, a spus Constantin Buga.
El a ţinut să sublinieze faptul că este mândru de echipa cu care va candida la aceste alegeri pentru câştigarea Primăriei Frumosu, precizând că este o echipă de consilieri tânără, ambiţioasă şi responsabilă, capabilă să reprezinte şi să rezolve problemele locuitorilor.
Constantin Buga a declarat că în calitate de primar al comunei Frumosu îşi propune redarea încrederii în administraţia locală, odată cu redarea primăriei comunităţii, şi prin asigurarea unei conduceri transparente. Candidatul PSD pentru Primăria Frumosu a mai adăugat că o prioritate a sa va fi dezvoltarea şi modernizarea comunei prin promovarea şi realizarea de proiecte pe fonduri europene. El a mai spus că programul său electoral pe care îl va mai prezenta alegătorilor mai include amenajarea unui parc şi a unui club al copiilor pentru a acorda o mai mare atenţie educaţiei acestora, dar şi încurajarea şi sprijinirea crescătorilor de animale şi agricultorilor, prin asigurarea şi valorificarea produselor acestora.
„Aşa cum am spus, cel mai important este faptul că investiţiile în localitate nu vor fi realizate <în funcţie de rezultatele obţinute în urma alegerilor> din 5 iunie, aşa cum au afirmat alţi contracandidaţi şi aşa cum s-a întâmplat şi până acum. Consider că locuitorii comunei Frumosu nu au nevoie de vorbe, de promisiuni de campanie, ci de fapte concrete. Iar eu şi echipa mea garantăm că cetăţenii din Frumosu vor avea parte de fapte şi de proiecte menite să dezvolte comuna. Vă mulţumesc pentru încrederea acordată şi vă invit să fiţi în continuare alături de noi”, este mesajul transmis locuitorilor comunei de candidatul PSD pentru Primăria Frumosu, Constantin Buga.