Nistor Tătar, candidatul PSD pentru funcţia de primar în Rădăuţi, şi-a creionat programul şi priorităţile pentru oraş. În opinia sa, prioritatea zero a municipiului Rădăuţi este infrastructura, care lasă de dorit şi produce un disconfort sporit pentru cea mai mare parte a populaţiei.
„Starea drumurilor şi, în special, a trotuarelor este deplorabilă. Reparaţiile sunt efectuate doar în proporţie de 15%, iar străzile sunt folosite în calitate de parcări, ceea ce reduce cu până la 30% capacitatea de trafic din municipiu. Trotuarele sunt ocupate în multe zone de maşini, ceea ce stânjeneşte într-o măsură importantă circulaţia pietonală şi creează condiţii pentru producerea de accidente. Peste 40% din străzi sunt nemodernizate, doar pietruite, fără trotuare şi fără rigole. De asemenea, lipsesc staţiile amenajate pentru transportul în comun”, a arătat Nistor Tătar.
Candidatul PSD pentru funcţia de primar în Rădăuţi a amintit şi despre faptul că multe gospodării nu au nici astăzi apă curentă, iar două cartiere, Toloacă şi Habitat, au fost neglijate total până acum.
„Obiectivul principal şi imediat va fi acela de a moderniza străzile pe care s-au executat lucrări în cadrul programului apă-canal prin turnarea de covoare asfaltice. Un alt proiect este modernizarea a 50% din străzile pietruite prin turnarea de covoare asfaltice. Prioritară va fi şi finalizarea centurii ocolitoare a municipiului Rădăuţi”, a explicat Nistor Tătar.
Candidatul PSD pentru funcţia de primar în Rădăuţi nu a uitat nici de alte necesităţi ale oraşului. Una dintre acestea este construirea unui bazin de înot, la care se adaugă construirea unui patinoar, dar şi modernizarea actualului stadion.
„Mişcarea sportivă în Rădăuţi este una foarte dezvoltată, şi de aceea cred că trebuie să ne îndreptăm atenţia mai atent către acest sector. Bazinul de înot va fi ridicat în curtea SC Servicii Comunale SA, pe o suprafaţă de circa un hectar, şi va oferi şi alte posibilităţi de agrement pentru rădăuţeni. Este un proiect în care cred cu tărie şi susţin că poate fi realizat într-un timp rezonabil”, a menţionat Nistor Tătar.
Acesta a mai spus că are în vedere şi alocarea de fonduri pentru construcţia unei săli de sport la Colegiul "Andronic Motrescu", dar şi înfiinţarea unui club al pensionarilor.