"Din totalul de 73 de locuri de joacă din municipiul Suceava, doar 22 sunt conforme cu normele europene aflate în vigoare". Declaraţia îi aparţine candidatului PMP pentru funcţia de primar al municipiului Suceava, Marian Andronache. Acesta a precizat că este necesar să fie modernizate toate părculeţele destinate copiilor.
"Ar trebui identificat măcar câte un teren în fiecare cartier din Suceava, unde copiii, alături de părinţi şi de bunici, şi-ar putea petrece timpul liber cu plăcere şi în siguranţă. Terenurile pe care vor fi amplasate locurile de joacă vor fi identificate ulterior şi prevăzute cu suprafaţă cauciucată, îngrădite, iar în laterala lor va fi amplasată o cabină cu paznic, care va supraveghea siguranţa copiilor în momentul când aceştia se află în spaţiu de joacă, dar va supraveghea parcul şi pe timpul nopţii, pentru a evita vandalizarea mobilierului. De asemenea, locurile de joacă vor fi construite în aşa fel încât să fie delimitate pe grupe de vârstă, având un program cuprins între orele 10 şi 21. În cazul în care terenul unde va fi construit un loc de joacă va fi situat aproape de un complex de locuinţe, la cererea locatarilor, va funcţiona cu un program specific de joacă, care va cuprinde câteva ore de pauză pe timpul amiezii. Există din păcate şi câteva impedimente la unele terenuri care au fost identificate, terenuri pe care există deja câteva locuri de joacă, din păcate neconforme cu normele europene, spaţii lăsate în paragină, din timpul fostei guvernări comuniste, care deocamdată nu pot fi modernizate din cauza faptului că terenurile respective au fost revendicate şi parţial sunt puse în posesie. Primăria are obligaţia morală să menţină spaţiul respectiv, să găsească o posibilitate legală să intre în posesia terenului respectiv", a declarat Andronache.
Marian Andronache a subliniat că nici bătrânii nu vor fi uitaţi. "Cei care vor să facă mişcare pe aparate, asemeni celor montate în parcul de la Institut, vor avea posibilitatea să o facă, pentru că, asemeni terenurilor pentru locurile de joacă care vor fi identificate şi construite în fiecare cartier al urbei, alăturat, vor fi montate şi câteva aparate pentru fitness", a spus Andronache.