Candidatul PSD pentru Primăria Gura Humorului, Stelian Simeria, a anunţat că una dintre priorităţile sale în funcţia de primar va fi corectarea semnificativă a discrepanţelor dintre zona centrală şi celelalte cartiere ale oraşului. Stelian Simeria a subliniat faptul că oraşul Gura Humorului înseamnă toate cartierele acestuia şi nu numai zona centrală. „Este o realitate incontestabilă, ştiută de toţi humorenii, faptul că nu toate cartierele din Gura Humorului au beneficiat de aceeaşi atenţie din partea administraţiei locale, aşa cum s-a întâmplat în cazul zonei centrale”, a spus Simeria. El a precizat că este de acord că zona centrală merită mai multă atenţie, având în vedere că este cartea de vizită a unui oraş, însă acest lucru nu înseamnă neglijarea totală a celorlalte cartiere. „Sunt absolut convins că şi humorenii care locuiesc în cartierul Fortuna au nevoie de străzi modernizate sau că cetăţenii din cartierul Vasile Alecsandri merită şi ei trotuare civilizate, aşa cum şi cei din cartierul Obor-Boureni au nevoie şi de străzi asfaltate şi iluminate, şi de trotuare modernizate, şi de locuri de joacă pentru copii sau terenuri de sport pentru tineri”, a declarat candidatul PSD pentru Primăria Gura Humorului. Stelian Simeria a arătat că şi în cartierele Voroneţ, Ştefan cel Mare sau Ciprian Porumbescu sunt necesare investiţii pentru a asigura aceste utilităţi publice, având în vedere că şi locuitorii din aceste zone sunt parte a oraşului Gura Humorului.
„Spun aceste lucruri deoarece sunt absolut convins că <Toţi suntem Gura Humorului!>.De aceea una dintre priorităţile din proiectul meu administrativ şi politic pentru Gura Humorului va fi corectarea semnificativă a acestor discrepanţe dintre zona centrală şi celelalte zone”, a subliniat Stelian Simeria.
El consideră că diminuarea acestor discrepanţe reprezintă un obiectiv realizabil, care necesită doar mai multă voinţă politică şi mai multă transparenţă în alocarea şi cheltuirea fondurilor de la buget, la care contribuie toţi humorenii.
Stelian Simeria a declarat că în calitate de candidat al PSD pentru funcţia de primar al oraşului Gura Humorului îşi propune să aibă un parteneriat onest şi credibil cu toţi locuitorii acestui oraş, fiind convins că interesul este comun, şi anume de a avea un oraş curat şi modern, un oraş prosper pentru toţi cetăţenii săi.