Candidatul Mişcării Populare pentru Primăria Suceava, Marian Andronache, a anunţat ieri că echipa de consilieri pe care acest partid o propune pentru Consiliul Local al municipiului reşedinţă de judeţ este formată din persoane care fac parte dintr-o nouă generaţie de politicieni, cu idei noi şi realiste şi care au reuşit să performeze din punct de vedere profesional. Marian Andronache a arătat că unul dintre membrii echipei sale pentru Consiliul Local Suceava este Anca Gâtlan, împreună cu care a gândit deja un proiect care va aduce multe beneficii Sucevei. Anca Gâtlan are 27 de ani şi este asistent universitar şi antreprenor, având profesia de inginer.
În cursul zilei de ieri, Anca Gâtlan a ţinut să precizeze că Mişcarea Populară este singura organizaţie politică ce sprijină iniţiativele tinerilor şi se constituie ca un liant între viziunea acestora şi punerea lor în practică. „În cadrul organizaţiei noastre există deja implementat un proiect pentru implicarea tinerilor în proiectele comunitare. Considerăm că responsabilizarea lor în calitate de membri activi ai societăţii civile şi implicarea lor în viaţa comunităţii este de o importanţă deosebită şi de aceea ne dorim extinderea proiectului în administraţia locală. Participarea tinerilor la procesul decizional va fi asigurată prin implicarea directă în identificarea nevoilor cu care comunitatea suceveană se confruntă din punct de vedere social, politic şi economic, precum şi a soluţiilor aferente. Va fi asigurat cadrul propice pentru cooperarea dintre tineri şi autorităţile responsabile în scopul implementării soluţiilor, prin accesarea fondurilor europene şi nu numai, obţinându-se astfel responsabilizarea ambelor părţi”, a spus candidatul Mişcării Populare pentru o funcţie de consilier local. Ea a ţinut să adauge că echipa Mişcării Populare Suceava va pune în aplicare, cel puţin la nivel local, proiectul de lege iniţiat de deputaţii acestui partid pentru a-i sprijini pe tinerii absolvenţi să îşi deschidă propriile afaceri. Anca Gâtlan a explicat că prin aceasta se va asigura dezvoltarea locală, prin integrarea nevoilor reale ale comunităţii în strategiile de politici publice la nivel local.
„Adresez o invitaţie deschisă tuturor tinerilor întreprinzători, tinerilor ingineri, economişti, medici, profesori, avocaţi, agricultori etc. să se alăture proiectului nostru! Avem aici şansa să ne expunem ideile cu voce tare şi, mai mult, avem aici şansa ca ideile noastre pentru un viitor mai bun al Sucevei să fie luate în calcul şi puse în aplicare”, a mai declarat Anca Gâtlan. Ea a ţinut să le mulţumească liderului Mişcării Populare Suceava, Corneliu Popovici, şi lui Marian Andronache pentru implicarea şi sprijinul acordat în realizarea acestui proiect.